Ambarcațiune răsturnată în Marea Neagră, în drept cu localitatea constănțeană Tuzla. Nava SAR ARTEMIS aparținând Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a demarat o operațiune de căutare și salvare. Momentan nu a fost identificat niciun pasager al ambarcațiunii.

„Astăzi, 03.04.2024 Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcațiune răsturnată, în zona travers Tuzla.

Nava SAR ARTEMIS, din cadrul ARSVOM a fost solicitată să intervină pentru a efectua operațiuni de căutare și salvare.

La ora 17:45 Sar Artemis a ajuns in poziția indicată și a început căutarea în sector, conform instrucțiunilor de la MRCC.

În urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, urmând a se face investigații cu privire la această situație.

Ambarcațiunea a fost remorcată de către nava Sar Artemis, urmând a fi adusă în port“, transmite ARSVOM.

Pe măsură ce vor apărea noi dispoziții, revenim cu informații.

Sursa: stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *