Sforarul șef al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, a „țesut” un aranjament incredibil prin care speră să ajungă deputat pe lista PSD într-unul dintre cele mai puternice județe din România.

PUTEREA a semnalat ieri că sforarul șef al Ministerului Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, a pus la cale un tun financiar de 126.000.000 de euro, printr-o schemă de ajutor de stat, pentru „facilitarea investițiilor în suprastructura porturilor maritime și interioare din România” (Tun de 126.000.000 de euro în porturile românești regizat de sforarul șef Bogdan Mîndrescu). Numai că în spatele acestei scheme de ajutor de stat, Bogdan Mîndrescu susține că și-a aranjat și viitorul politic după plecarea de la Ministerul Transporturilor. Cum? Foarte simplu. Majoritatea celor 30 de agenți economici care vor beneficia de granturi de până la 10.000.000 de euro prin schema de ajutor de stat își desfășoară activitatea în Portul Constanța. Bogdan Mîndrescu le-a transmis direct sau prin intermediari că vor beneficia de aceste granturi cu o singură condiție: să-l susțină pentru obținerea unui loc de deputat pe lista PSD Constanța la alegerile din acest an. Deocamdată oferta lui Mîndrescu a fost transmisă liderului PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, și va fi discutată de acesta cu susținătorii din Portul Constanța ai sforarului șef de la Transporturi, care vor beneficia de ajutorul de stat. Nu trebuie omis faptul că Bogdan Mîndrescu și liderul PSD Constanța, Felix Stroe, sunt născuți și crescuți în același județ cu premierul Marcel Ciolacu, adică în Buzău.
sursa:Puterea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *