TikTok, o adevărată mașină de făcut bani pentru chinezi: orele petrecute de utilizatori pe celebra platformă socială generează încasări de 120 de miliarde de dolari la nivel global. În SUA, încasările au atins 16 miliarde de dolari, dar autoritățile americane intenționează să îi scoată de pe piață.

Președintele Joe Biden a anunțat că va semna o lege ce dă grupului chinez ByteDance aproximativ șase luni să vândă populara aplicație video scurtă TikTok, dacă aceasta va trece de Congres. Rivalul său, Donald Trump, își exprimă îngrijorarea cu privire la interzicerea serviciului, folosit de 170 de milioane de americani.

ByteDance, compania din spatele TiKTok, este pe cale să depăşească Meta şi să devină cel mai mare grup de social media din lume, scrie FT, citat de Ziarul Financiar.

Gigantul chinez a înregistrat venituri de 120 de miliarde de dolari în 2023, în creştere cu aproximativ 40% faţă de anul precedent. Creşterea a fost determinată de creşterea explozivă a TikTok, deşi compania îşi aduce majoritatea veniturilor din China, potrivit Mediafax.

Spre comparaţie, Meta a raportat venituri de 135 de miliarde de dolari anul trecut, în creştere cu 16% faţă de 2022.

Datele au fost publicate în contextul în care viitorul TikTok în SUA a fost pus sub semnul întrebării săptămâna aceasta, după ce Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat un proiect de lege care obligă TikTok să fie vândut unei companii non-chineze în termen de şase luni sau să fie interzis în magazinele de aplicaţii din SUA.

Potrivit unor surse citate de FT, TikTok a ajuns la vânzări de 16 miliarde de dolari în SUA.

sursa: stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *