În mai puțin de doi ani, constănțenii și turiștii vor avea două rute noi pe care le vor putea folosi pentru a ajunge în sudul litoralului. Acest lucru este posibil după ce a fost semnat contractul de finanțare care asigură 140 de milioane de lei din fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea celui mai amplu proiect de infrastructură rutieră din Sudul litoralului.

Proiectul este o premieră și asta pentru că este dezvoltat exclusiv de o asociație de dezvoltare intracomunitară, anunță reprezentanții ADDJC. Totodată, acesta este cel mai mare proiect din programul Anghel Saligny.

„Proiectul este o premieră pentru Constanța, un județ cu deficit enorm în dezvoltarea drumurilor județene. Pe scurt, vom construi 34,6 km de drum, prin două proiecte în valoare cumulată de 140 de milioane de lei. Este o recuperare semnificativă a unui decalaj istoric. În județ avem 104 km de drumuri de pământ”, a subliniat președintele ADDJC.

Proiectul prevede conectarea localităților Tuzla și Biruința (DJ391) printr-un drum modern de cca. 11 km. Un al doilea tronson va lega localitățile Techirghiol și Arsa. Ambele variante vor fi folosite pentru a fluidiza traficul către localitățile din Sudul litoralului. Aglomerația din zona localităților Eforie – Tuzla va fi eliminată, inclusiv sau mai ales în vârfurile de sezon.

„Investiția este semnificativă și are rolul de a oferi două alternative de a călători comod și în siguranță inclusiv către destinațiile turistice din Sudul litoralului dar bineînțeles și între localitățile din zonă. Încă din etapa de planificare și studiu de fezabilitate am gândit acest proiect ca o centură care să degreveze practic, cel puțin parțial, încărcarea de trafic de pe drumul european E87 dintre Constanța și Mangalia”, a continuat aceasta.

Bogdan Huțucă: Acest proiect va aduce turiștii mai aproape de Sudul Litoralului

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă susține că acest proiect va aduce turiștii mai aproape de litoral.

„Echipa PNL a pus în practică o soluție de bun simț atât pentru locuitorii din Sudul Litoralului cât și pentru zecile de mii de turiști care pierd ore întregi în traficul de sezon, doar pentru a ajunge la cazare. Simplu spus, această investiție nouă face practicabile și utile două rute noi către Mangalia, stațiunile din Sud și Vama Veche”, a subliniat Bogdan Huțucă.

În prezent, drumurile care urmează să fie modernizate sunt de pământ.

„Este firesc că acest proiect a obținut cea mai consistentă finanțare din programul Anghel Saligny. Investiția de 140 de milioane de lei are un efect major de multiplicare. Drumurile vor fi folosite de localnici și sunt sigur că o creștere economico-socială în zonă nu va întârzia să apară, dar să nu uităm de zecile de mii de turiști care merg spre Sudul Litoralului și pierd ore întregi blocați în trafic”, a explicat deputatul PNL, președintele filialei județene PNL Constanța.

„Ne așteptăm ca în mai puțin de doi ani, cele două tronsoane de drum să fie date în folosință. Vreau să subliniez că actualul proiect este complementar cu varianta ocolitoare Techirghiol și cu infrastructura existentă în prezent. Trebuie să recunoaștem că avem o responsabilitate de a recupera ce nu s-a făcut”, a punctat Bogdan Huțucă.
sursa:puterea.ro

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *