Anul trecut, la nivelul Uniunii Europene, 34% din toate nopţile petrecute în unităţile de cazare turistică au avut loc în doar două luni: iulie şi august, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.
În aproape trei din patru regiuni UE de nivel 2 din Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică (NUTS 2), august a fost luna cu cea mai ridicată pondere a numărului de nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică (170 din cele 242 regiuni NUTS 2). În iulie au fost 62 regiuni U, în special în Europa de Nord şi părţi din Belgia, Cehia, Germania, Franţa, Italia, Ungaria şi Slovacia.
În 15 zone de coastă din Bulgaria, Grecia, Franţa, Croaţia, Italia, România şi Suedia, mai mult de 5 din 10 nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică au fost în iulie şi august,principalele două luni din aceste regiuni.
În una din cinci regiuni pentru care sunt disponibile datele, (49 din 242 regiuni), peste 40% din înnoptările turiştilor au fost în iulie şi august.
În regiunile UE, cel mai ridicat grad de sezonalitate concentrată în iulie şi august a fost în Calabria (Italia, 64,8%), zona de coastă a României – Sud-Est (64,5%), regiunile bulgare Yugoiztochen (64,3%) şi Severoiztochen (60,9%) şi regiunea croată Jadranska Hrvatska (60,2%). Această regiune din Croaţia este şi una din cele mai vizitate din toate regiunile UE.
La regiunile cu cel mai scăzut grad de sezonalitate situaţia turismului este diferită. Regiunea franceză Mayotte avea anul trecut cel mai scăzut grad de sezonalitate din UE, cu 18,8% din numărul de nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică fiind în martie şi mai. Urmează regiunea poloneză Warszawski stoleczny (19%), cu iunie şi august, regiunea spaniolă Comunidad de Madrid (19,2%) cu iunie şi octombrie, insula franceză La Réunion (19,8%) cu august şi octombrie, şi regiunea spaniolă Canarias (20%) cu iulie şi august.
La modul general, regiunile care includ capitalele tind să atragă turiştii tot timpul anului, fie din motive personale sau profesionale. În 15 din cele 22 de state UE care au subdiviziuni regionale, capitala depinde cel mai puţin de fluctuaţiile sezoniere. Aşa se în întâmplă în regiunile în care se află Bruxelles, Sofia, Praga, Copenhaga, Dublin, Madrid, Zagreb, Roma, Vilnius, Budapesta, Viena, Varşovia, Bucureşti, Bratislava şi Stockholm.
sursa:stiripesurse
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.