Fostul tenisman Ion Ţiriac a caracterizat cazul de doping în care e implicată jucătoarea română Simona Halep drept “o treabă care nu e curată pe undeva”, punând la îndoială atât ancheta, cât şi judecarea speţei.

“Nu ştiu ce face Simona, acum se duce la TAS. Dar ştie lumea ce e TAS? În 2000, proba Andreei Răducan a fost manipulată, au trimis 62 de ml şi s-au întors 100 ml. Ce face TAS? Sparge toate regulile. Aşa că în ce lume suntem? Păi după un an de zile vine cineva şi spune că a săpat şi a mai găsit ceva, paşaportul biologic. Păi ai controlat-o de 380 de ori în 10 ani şi n-ai găsit… Şi atunci e o treabă care nu e curată pe undeva. Acum Simona se duce la TAS, cu ce speranţe, nu ştiu. Înţeleg că s-a dus cu nişte avocaţi din Los Angeles. Nu îi cunosc, dar eu îi urez din tot sufletul numai bine”, a afirmat Ţiriac.

“Noi românii suntem o naţie de îţi vine să plângi câteodată. Fata asta a câştigat Wimbledon pentru ţara asta. Păi dacă tu câştigi Wimbledon-ul eşti eroul lumii. Şi acum toţi am uitat că ea a câştigat la Wimbledon? De ce, pentru că i-a dat cineva să bea compot cu mere sau cu pere? Uite că acum ea în sfârşit a reuşit să vină şi să spună de unde, când, cum şi cine… Pentru că la început a zis să nu se atingă nimeni de echipa ei… e, uite că se pare că din echipă i-a dat cineva ceva să bea. Dar Simona Halep, dopată? Sunteţi nebuni la cap? La 32 de ani pentru primul tur la US Open, unde a jucat întotdeauna slab, cum să te dopezi? Deci Simona Halep este cine este, a fost numărul 1 mondial atâta timp, a câştigat Wimbledon-ul, a câştigat la Roland Garros… aşa că pentru mine rămâne o mare, mare personalitate, nu doar o sportivă. Ea e una dintre româncele care ne-a adus ceva pe masă în special când ne era foame”, a adăugat Ion Ţiriac. Întrebat de ce Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, nu îşi asumă responsabilitatea în cazul de doping, Ţiriac a răspuns: “Pe domnul Mouratoglou îl cunosc foarte puţin. Are o uzină superbă acolo, produce 50-60 de tineri jucători în fiecare an. Dar nu pot să îl judec pe domnul Mouratoglou, pentru că nu îl cunosc. Nu ştiu dacă îşi asumă sau nu îşi asumă. Eu nu l-am întrebat, nu cunosc nici relaţia care există sau a existat”.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrie, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP.Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (32 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP). Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. La 24 octombrie, jucătoarea română a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) de la Lausanne, împotriva suspendării sale pe patru ani pentru dopaj.
Sursa:stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *