Clipul care a șocat lumea: `moartea cu coasa` a venit la încoronarea regelui Charles/ Video
Încoronarea regelui Charles al III-lea a fost un eveniment urmărit la nivel planetar, iar pe rețelele de socializare s-a analizat…
Totul despre azi!
Încoronarea regelui Charles al III-lea a fost un eveniment urmărit la nivel planetar, iar pe rețelele de socializare s-a analizat…
Avionul privat pe care Administraţia Prezidenţială l-a închiriat pentru deplasarea preşedintelui Klaus Iohannis la Londra, unde a participat la ceremonia…
Fostul șef DIICOT Daniel Horodniceanu a avut un dialog în contradictoriu cu polițiștii care l-au oprit în județul Iași pentru…
Forţele militare ruse continuă evacuările din localităţi situate în apropierea Centralei nucleare Zaporojie, dar autorităţile germane au anunţat că, deocamdată,…
Inundaţiile şi alunecările de teren provocate de ploile abundente de joi din provincia Sud-Kivu, în estul Republicii Democrate Congo, s-au…
Companiile din Germania sunt acum mai optimiste privind viitorul decât erau în toamna anului trecut, aproximativ 36% estimând o producţie…
Premierul nipon Fumio Kishida le-a transmis duminică sud-coreenilor că “îl doare inima” gândindu-se la suferinţa şi durerea provocate acestora sub…
Buchetul de încoronare al Reginei Camilla a fost depus la Mormântul Soldatului Necunoscut din Londra, a declarat familia regală pe…
Partidul ungar de opoziţie Coaliţia Democratică (DK) a lansat o campanie naţională de afişaj cu textul “Viktor Orbán creşte preţurile,…
Jill Biden, soţia preşedintelui SUA, a participat duminică la un prânz de după încoronare, în aer liber, la fel ca…