Cu uzinele sale de muniţie şi vastele câmpuri de trandafiri, oraşul Kazanlak din centrul Bulgariei se ridică în sfârşit la înălţimea renumelui său de “Guns and Roses” (arme şi trandafiri – n.r.), după ce Rusia a invadat Ucraina, informează AFP. Industria de apărare din Bulgaria nu a traversat niciodată o perioadă atât de fastă, exporturile de anul trecut fiind estimate la patru miliarde de euro, adică de trei ori peste precedentul record stabilit în 2017. Polonia şi România joacă rolul de intermediari în drumul spre Ucraina.
Se oferă bonusuri pentru angajați:
Cel mai vechi producător de armament din Bulgaria, firma Arsenal, care are deja aproximativ 7.000 de salariaţi la Kazanlak a început să ofere vacanţe la mare şi alte stimulente pentru a atrage personal. Firma a început chiar să îi convingă pe bulgarii care au plecat din ţară în căutarea unui loc de muncă să revină acasă.
“Atunci când ne-au angajat ne-au spus că au comenzi pentru cel puţin cinci ani”, a declarat pentru AFP unul din noii angajaţi. “Sunt aici de doar o săptămână dar am deja trei noi colegi”, spune femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani care a dorit să îşi păstreze anonimatul.