Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, este invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea de la Ora Guvernului pe tema pensiilor speciale.
Şedinţa de plen este programată pentru luni, 21 noiembrie, ora 15,00.

Dezbaterea politică a fost solicitată de Grupul parlamentar al USR şi este intitulată: “Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale – şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament”.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, pe 9 noiembrie, că ministrul Marius Budăi trebuie să dea explicaţii despre stadiul îndeplinirii jalonului 215 din PNRR, respectiv pe pachetul legislativ referitor la pensiile speciale.

“Este vorba despre pachetul legislativ pentru pensii speciale. Este jalon PNRR, este termen 31 decembrie. Suntem în 9 noiembrie şi nu mai este mult timp. Nu ştim ce planuri are Guvernul cu acest jalon important, toată societatea aşteaptă să vadă cum va fi soluţionată această problemă, de aceea USR l-a chemat pe domnul Budăi să ne spună care sunt intenţiile Guvernului, care este calendarul gândit de dânşii pentru adoptarea acestui jalon din PNRR”, a declarat atunci Moşteanu.

sursa:stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published.