Nancy Pelosi, actuala președintă a Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, a anunțat că renunță la conducerea grupului parlamentar democrat din camera inferioară la sfârșitul sesiunii parlamentare. Ea a fost 20 de ani în această funcție.

În vârstă de 82 de ani, Pelosi este prima femeie care a devenit președintă a Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite. Cu toate astea, ea nu va renunța la politică și va rămâne să-i reprezinte pe alegătorii din circumscripția sa din statul California. Aceasta a câștigat un nou mandat de reprezentantă la alegerile intermediare de săptămâna trecută și va fi nevoită să rămână până în ianuarie 2025.

Republicanii au reușit să câștige la limită majoritatea în Camera Reprezentanților după zile întregi pline de emoții. Ei au sperat la o victorie categorică în alegeri, dar lucrurile ar putea sta diferit. Republicanul Kevin McCarthy are șanse mari să o înlocuiască pe Nancy Pelosi.

Nancy Pelosi renunță după 20 de ani

Pelosi a fost președintă a Camerei pe parcursul a două mandate, prima oară între 2007 și 2011, de la sfârșitul președinției lui George W. Bush și până la mijlocul primului mandat al lui Barack Obama. La alegerile intermediare din 2010, aceasta nu a mai câștigat alegerile. Între 2011 și 2019, ea a condus minoritatea democrată de la Cameră, revenind la șefia acesteia în 2019.

Sursa foto. Twitter

Nancy Pelosi a numit Camera Reprezentanților „pământ sacru” și „inima democrației americane”, chiar dacă a anunțat că va demisiona.

„Democrația americană este maiestuoasă, dar este fragilă. Mulți dintre noi, cei prezenți aici, au fost martori ai fragilității noastre la prima mână, în mod tragic, chiar în această incintă. Democrația trebuie să fie apărată pentru totdeauna împotriva forțelor care îi vor răul”, a spus Nancy Pelosi, făcând aluzie la atacul asupra Capitoliului de anul trecut, atac comis de către susținătorii fostului președinte al SUA, Donald Trump, potrivit BBC.

Republicanii așteaptă să afle cine va fi pus în funcția lui Nancy Pelosi.

Sursa:ev