Poliţiştii din Maramureș au deschis un dosar penal după ce mai mulți copii și bătrâni au rămas fără banii de alocații și pensii. Totul s-a petrecut în localitatea Onceşti, unde poștărița care se ocupa de aceste virări, și-a însușit banii localnicilor, scrie news.ro

 

 

 

Potrivit datelor făcute publice, sâmbătă, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş, dosarul este instrumentat de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că o femeie, de 48 de ani din Onceşti, şi-ar fi însuşit în cursul anului 2022 sume de bani reprezentând pensii şi alocaţii de la mai multe persoane de pe raza comunei Onceşti”, transmite Poliţia Judeţeană Maramureş.

Surse din poliţie au precizat că niciuna dintre persoanele prejudiciate nu a depus plângere cu privire la faptul că pensia, alocaţia sau alte beneficii sociale nu au fost virate, dosarul fiind deschis după ce poliţiştii s-au autosesizat.

Aceeaşi surse au menţionat că în cadrul anchetei nu a fost încă stabilită valoarea prejudiciului.

Oficiali din cadrul Poştei Române au declarat jurnaliştilor locali că prejudiciul ar depăşi 250.000 de lei.

”Este adevărat, la Onceşti avem o agentă care ne-a prejudiciat cu 258.000 lei. Prima reclamaţie am primit-o pe 22 iulie, moment în care am început cercetările interne. Între timp, noi am achitat clienţilor noştri toate pensiile şi alocaţiile, urmând se ne recuperăm prejudiciul de la doamna. Se va finaliza cercetarea în zilele următoare şi vom face şi o plângere penală. De menţionat, de asemenea, că până la încheierea cercetării, doamna nu mai distribuie pensii, alocaţii. De luni, atunci când începe distribuiţia pensiilor pentru luna în curs, preiau colegii de la Sighet şi vor achita ei. Doamna deja a adus înapoi 35.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poştei Române, Claudia Bibire, conform news.ro

 

sursa foto – cancan.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *