Rusia va înceta participarea la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) „după 2024”, a anunţat marţi noul şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Iuri Borisov, care l-a înlocuit pe Dmitri Rogozin. El spune că Rusia va construi o nouă stație spațială. În replică, agenția spațială americană NASA afirmnă că nu a fost notificată despre intenția rușilor, așa cum prevede protocolul dintre cele două țări, scrie digi24.ro

„Ne vom îndeplini fără îndoială toate obligaţiile faţă de partenerii noştri” din cadrul ISS, a declarat Iuri Borisov în timpul unei întâlniri televizate cu preşedintele rus Vladimir Putin.

„Însă decizia de a părăsi această staţie după 2024 a fost luată”, a adăugat oficialul rus, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Cred că până atunci vom începe să construim staţia orbitală rusă”, care va fi „principala prioritate” a programului spaţial naţional, a adăugat el.

„Viitorul zborurilor cu echipaj rusesc trebuie să se bazeze mai ales pe un program ştiinţific sistemic şi echilibrat, astfel încât fiecare zbor să ne îmbogăţească cu noi cunoştinţe în domeniul spaţial”, a mai precizat el.

Numit în fruntea Roscosmos la jumătatea lunii iulie, Iuri Borisov l-a înlocuit pe Dmitri Rogozin, care s-a remarcat în ultimele luni prin declaraţiile sale belicoase la adresa Occidentului.

Până la această numire, Borisov, în vârstă de 65 de ani, deţinea portofoliul de vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial rus care include şi domeniul spaţial.

„Este o mare onoare pentru mine, dar presupune şi obligaţii suplimentare”, i-a spus Borisov lui Putin.

„Domeniul spaţial se află într-o situaţie dificilă şi cred că sarcina mea principală (…) nu este să cobor ştacheta, ci să o ridic, mai ales prin furnizarea de servicii spaţiale necesare economiei ruse”, a subliniat el, menţionând în special navigaţia, comunicarea şi transmisia de date.

În 2020, Rusia a pierdut monopolul zborurilor în spaţiu cu rachetele sale Soiuz vechi, dar fiabile, odată cu intrarea în scenă a companiei SpaceX, a miliardarului Elon Musk.

Cooperarea ruso-occidentală în domeniul spaţiul a fost marcată de atacul Rusiei asupra statului vecin, scrie digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *