Consilierul de Stat pentru climă și sustenabilitate de la Administrația Prezidențială, Alexandra Bocșe, a declarat, la Interviurile Digi24.ro, că schimbările climatice „au intrat pe radarul” Strategiei Naționale de Apărarea a Țării, iar CSAT-ul a luat o decizie pentru a încerca să țină sub control situația cauzată de creșterea accelerată a temperaturilor, scrie digi24.ro

Alexandra Bocșe: Președintele CSAT este Președintele României și vicepreședintele, premierul, după cum bine știți. Aici sunt două lucruri diferite. Declararea Stării de Urgență, care în România înseamnă cu totul alceva, decât înseamnă într-o localitate din Marea Britanie și chiar ce presupune Starea de Urgență în SUA. Starea de Urgență este un aspect, iar ceea ce privește CSAT-ul, din acest punct de vedere, această temă a intrat în atenția CSAT, în contextul în care au venit diferite dovezi științifice spre CSAT. De altfel, IPCC (Panel on Climate Change) a publicat raportul din februarie care a arătat o accelerare a schimbării climatice la nivel internațional și da, pot să spun că a fost o temă care a intrat în atenția CSAT și, de asemenea, tema a fost inclusă, apropo de faptă că, da, la nivelul statului român a intrat pe radar această temă și ca dovadă a acestui lucru aș vrea să vă atrag atenția asupra strategiei naționale de apărare a țării care are secțiuni dedicate schimbărilor climatice și impactul schimbărilor climatice asupra contextului de securitate

Reporter: Ne puteți spune mai exact ce înseamnă intrarea în vizorul CSAT a acestui subiect? Urmează o schimbare de abordare?

Alexandra Bocșe: Asocierea cu zona de securitatea națională s-a făcut deja, în urmă cu câțiva ani, când tema schimbărilor climatice a fost inclusă în Strategia Națională de Apărare a Țării și așa cum menționam, în această primăvară, în contextul publicării IPCC care arată accelerarea schimbărilor climatice, tema a fost discutată în CSAT. În ceea ce privește valoarea adăugată prin aducerea temei în vizorul CSAT, aș spune că, sigur, contribuie la mobilizarea mai bună a unor actori relevanți pe această temă. Este o formă de a prioritiza această temă. Vreau să mai menționez că rezolvarea sau formularea unor măsuri de atenuare sau de adaptare la schimbările climatice necesită o contribuție din partea experților și din partea mediului academic. De asemenea, vorbim și de măsuri care vin din comunitate, în sens larg. Nu este o zonă pe care să o discutăm doar prin intermediul unor documente clasificate, pentru că altfel nu am rezolva problema.

Reporter: Este un subiect care conține secrete de stat în momentul acesta, da? Există fieșiere legate de schimbările climatice pe care scrie secret de stat?

Alexandra Bocșe: V-am spus că este o hotărâre CSAT referitoare la schimbările climatice și cunoașteți regimul hotărârilor CSAT.

Reporter: Deci avem deja o decizie la nivelul CSAT-ului în legătură cu schimbările climatice?

Alexandra Bocșe: Există o hotărâre a CSAT legată de schimbările climatice și printre urmările acestei hotărâri, eu zic că este și mobilizarea forțelor pentru prevenție, mobilizarea unor structuri care se ocupă de situațiile de urgență, faptul că au existat întâlniri pregătitoare, că a fost informată populația. Este și un efect pozitiv al faptului că s-a dat semnalul prin CSAT

Reporter: Este o decizie recentă a CSAT-ului?

Alexandra Bocșe: Este o decizie din această primăvară.

Reporter: Ce instituții relevante au fost mobilizate în urma deciziei CSAT?

Alexandra Bocșe: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, scrie digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *