Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei au respins, miercuri, cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de suspendare a executării pedepsei de 6 ani de închisoare primită în dosarul “Gala Bute”, scrie news.ro

 

 

 

“Respinge cererea formulată de recurenta condamnată Udrea Elena Gabriela privind suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2019 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2303/1/2017. II. Ia act de retragerea cererilor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulate de aceea?i recurentă condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2022”, a transmis Înalta Curte.

De asemenea, într-un alt dosar, ÎCCJ a decis să respingă cerererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de către Elena Udrea.

“Respinge cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Vechiul Cod penal, respectiv cele ale art. 297 din Codul penal (Legea nr. 286/2009) şi a Legii nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, precum şi ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce priveşte art. 2, art. 4 şi art. 19 alin. (1) par. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, formulate de recurenta condamnată Udrea Elena Gabriela”, se arată în minuta instanţei.

Această decizie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, scrie news.ro

 

sursa foto – antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *