Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a aprobat vineri o solicitare a Poliţiei Capitoliului privind trimiterea a 100 de membri ai Gărzii Naţionale pentru a ajuta forţele de ordine în cazul izbucnirii unor violenţe la protestul programat sâmbătă.

“În cazul în care Poliţia Capitoliului va solicita asistenţă, vor cere mobilizarea Forţei de Reacţie a Gărzii Naţionale după ce vor utiliza mai întâi capabilităţi ale forţelor de ordine locale, statale şi federale”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de site-ul Axios.com.

Cei 100 de membri ai Gărzii Naţionale vor fi staţionaţi sâmbătă în zona Armory, la periferia oraşului Washington.

Fostul preşedinte american, Donald Trump, a exprimat susţinere pentru mitingul programat sâmbătă. “Inimile şi gândurile noastre sunt alături de persoanele persecutate atât de nedrept după protestele din 6 ianuarie”, a declarat Donald Trump.

Sâmbătă este programat în centrul Washingtonului un miting de amploare în semn de solidaritate cu indivizii arestaţi după violenţele produse pe 6 ianuarie, scrie mediafax.ro.

Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au luat o serie de măsuri pentru protejarea personalului, înaintea celui mai mare test în materie de securitate de după violenţele produse în ianuarie. Poliţia Capitoliului a reinstalat deja gardul de protecţie care a mai fost montat temporar în jurul sediului Congresului SUA după violenţele produse pe 6 ianuarie. Şeful Poliţiei Capitoliului, Tom Manger, a declarat că gardul va fi demontat imediat după miting, dacă situaţia va permite acest lucru.

Mai multe clădiri ale Senatului SUA vor fi închise temporar vineri, pe fondul preocupărilor de securitate apărute în perspectiva mitingului.

“Poliţia pare a fi foarte pregătită, mult mai bine decât înainte de 6 ianuarie. Cred că sunt pregătiţi pentru orice s-ar putea întâmpla”, a comentat senatorul Chuck Schumer, liderul grupului democrat din Camera Reprezentanţilor.

Violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu, în cursul unui miting al simpatizanţilor fostului preşedinte Donald Trump, s-au soldat cu cinci morţi şi aproximativ 150 de răniţi, în principal în rândul forţelor de ordine. Peste 600 de indivizi au fost inculpaţi după protestele violente din ianuarie.

Sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *