O fetiță de 3 ani care se juca pe o alee pavată a murit după ce a fost călcată, luni după-amiază, la Vicovu de Jos (județul Suceava), în curtea unei societăți comerciale, de mașina condusă chiar de tatăl ei, potrivit Antena 3.

În jurul orei 15.30, un tânăr de 27 de ani, din Vicovu de Jos, care conducea un BMW a intrat de pe drumul național în curtea societății, unde a efectuat un viraj la dreapta, pentru a pătrunde pa o alee pavată. Acolo se afla fetița de 3 ani, care se juca în poziția de șezut, pe pavaj, rezultă din cercetările poliției.

Din păcate, tatăl nu a văzut-o. Acesta venise în curtea societății tatălui său, respectiv bunicul micuței. Roata dreapta față a mașinii a trecut peste micuță.

Tatăl a luat fetița și a transportat-o către Spitalul municipal Rădăuți, sunând totodată la 112. La Horodnic de Sus, s-a întâlnit cu ambulanța, predând victima.

Fetița a ajuns la spitalul Rădăuți, în stop cardio-respirator, cu traumatism cranio-cerebral sever și alte traumatisme. Din păcate, pentru copila de numai 3 ani nu s-a mai putut face nimic, decesul fiind declarat în jurul orei 16.30.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.Sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *