Sunt acuzații grave pe scena politică între sindicatele din sănătate și politicienii Puterii, în contextul grevei generale care va fi declanșată marți, 28 iulie, în spitale. ”Câte greve generale ați făcut în ultimii cinci ani?” ridică problema USR-ul, sugerând că sindicatele din sănătate urmăresc agenda politică a PSD.
”Mi se pare absolut ridicol” a spus Dragoș Pîslaru despre greva generală a personalului medical, care va avea loc marți, 28 iulie, în contextul în care, susține ministrul interimar al Muncii, aceste revolte sociale sunt generate de un draft al unui proiect de lege.
Marți, 28 iulie 2026, se închid spitalele pentru pacienți. Vor fi tratate doar urgențele.
”Un medic primar câștigă 2200 de euro, o asistentă de la reanimare câștigă 1500 de euro. De la reanimare! Dânșii consideră că este prea mult. Sunt foarte curios dacă vine cineva în astfel de condiții” spune dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției ATI Neonatală de la Spitalul ”Marie Curie” din București.
Fostul ministru al Sănătății, deputatul PSD, Alexandru Rogobete, afirmă că ”Degeaba avem pentru prima dată după Revoluţie spitale noi, paturi moderne, echipamente de ultimă generaţie,dacă nu avem personal şi dacă în viziunea unora economia se poate face de oriunde, se taie cu barda de sus până jos. Sunt oameni care nu înţeleg contextul, sunt oameni care nu au viziune pe termen lung şi singurul obiectiv este să-şi atingă gloria că a redus deficitul cu orice preţ”. Social-democratul completează că suntem în această situație în ciuda investițiilor majore din sănătate, din PNRR, inclusiv în neonatologie. Deputatul PSD a afirmat că investiţiile au vizat peste 36 de maternităţi din ţară, însă problema majoră rămâne lipsa personalului specializat.
”Sindicatele (n.r. din sănătate) urmăresc agenda politică a PSD-ului” acuză Emanuel Ungureanu, deputat USR.
”Banii, mai importanți decât oamenii”
De cealaltă parte, Florin Bodog, politician PSD, dar, la bază, medic chirurg, notează, pe contul său de Facebook: ”Pentru mine, ca medic, viața și sănătatea oamenilor sunt prioritatea numărul unu. Pentru criminalul de Bolojan, banii sunt mai importanți decât oamenii. Taie bugete, reduce cheltuieli, “salvează” deficitul cu orice preț, chiar și cu prețul pierderii vieților omenești. Asta a făcut și asta face și acum. Cum prinde o foarfecă, cum începe să taie și să ciopârțească. Cică la asta se “pricepe”…”. El îl acuză pe Ilie Bolojan că împinge sistemul de sănătate spre colaps. ”Vorba lui Iohannis: a trebuit să moară copii pentru ca el să deblocheze câteva posturi absolut necesare bunei funcționări a Spitalului “Marie Curie” din București” mai notează Florian Bodog, acuzându-l pe Ilie Bolojan de ”încăpățânare, lipsă de empatie și incompetență”.
sursa: dcnews
