Polițiștii de frontieră din Satul Mare au tras mai multe focuri de armă către un grup de cinci bărbați după ce aceștia au agresat echipajul care i-a oprit pentru control, conform unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Conform sursei citate, sâmbătă, în jurul orei 03.30 dimineață, un echipaj din sectorul Petea aflat în misiune direcția localității Bercu Nou, a observat la 50 de metri de frontieră (pe digul stâng al râului Tur) un autoturism de teren în mişcare, fără plăcuțe de înmatriculare.

”S-a procedat la interceptarea autoturismului, folosindu-se semnalele acustice și luminoase însă șoferul nu a oprit, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea mașinii. La scurt timp, autoturismul a fost oprit, în el aflându-se cinci bărbați, care, la solicitarea poliţiştilor de frontieră de a se legitima, au devenit recalcitranți și unul dintre ei l-a lovit în zona capului pe un lucrător de-al nostru cu un obiect contondent”, transmis oamenii legii.

Persoanele au fost somate, însă nu s-au conformat, motiv pentru care au fost trase șase focuri de armă în plan vertical. Cei cinci bărbați au fugit înspre pădure pentru a se ascunde, moment în care, pentru reţinerea lor, au fost executate șase focuri de armă pe direcția de deplasare a fugarilor, în urma cărora două persoane au fost rănite, spune Poliția de Frontieră.

La căutare au participat mai multe echipaje, cei cinci fiind găsiți în pădure.

A fost acordat primul ajutor celor două persoane rănite, totodată ajungând la fața locului și echipaje ale ambulanței, care i-au transportat pe polițistul de frontieră și pe cei doi bărbați la Spitalul Județean Satu Mare, în stare conștientă și stabilă, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei cinci bărbați sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, cazul fiind preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare

Sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *