Liberalii vor DESFIINȚAREA pensiilor speciale. Criticile lui Dan Barna: ”Un BAMBILICI legislativ”

Tema desființării pensiilor speciale revine printre preocupările liberalilor. Liderul PNL, Florin Roman a anunțat depunerea unui astfel de proiect legislativ, demers care i-a adus criticile liderului USR, Dan Barna.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat luni că a depus un proiect de lege care vizează abrogarea acelor articole din statutul deputaţilor şi senatorilor care se referă la pensiile speciale ale parlamentarilor.

“Este un proiect simplu, care ţine cont de recomandările CCR şi în care practic abrogăm, aşa cum ne cere Curtea, capitolul XI – indemnizaţia pentru limita de vârstă – şi articolele 49 şi 50 din statutul senatorilor şi deputaţilor. Proiectul nostru de lege cuprinde toate observaţiile emise de CCR pe acest subiect. Din punctul nostru de vedere, nu vor mai avea motiv să respingă sau să declare neconstituţional un proiect de lege care este făcut în baza solicitărilor celor de la CCR”, a declarat Roman la Parlament.

Liderul USR, Dan Barna, a criticat, luni, proiectul PNL privind pensiile speciale ale parlamentarilor. El susține că este ”doar un bambilici legislativ” menit să ducă la amânarea abrogării dispoziţiilor referitoare la pensiile speciale ale parlamentarilor.

”Nu mai departe de săptămâna trecută am cerut încă o dată Parlamentului să pună pe ordinea de zi problema pensiilor speciale. Nu s-a dorit acest lucru. Astăzi (luni – n.r.) PNL vine și propune un proiect de lege nou care să rezolve această problemă. Proiect de lege există de multă vreme și e depus de USR. Ceea ce se întâmplă acum e doar un bambilici legislativ care urmărește să reia un traseu prin Parlament deja parcurs în bună măsură. Pe scurt, PNL vrea o amânare”, a scris pe Facebook Dan Barna.

El le-a cerut liderilor PSD și PNLconvoace marți plen reunit și să supună votului proiectul USR.

”Românii vor dreptate, nu joacă de-a demagogia și legiferarea”, a conchis liderul USR.

sursa:puterea

By admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *