Unde sunt vaccinurile noastre de altădată? PĂREREA medicului

Vaccinarea obligatorie reprezintă o salvare, sau o teroare? Întrebarea aparține dr.Adina Alberts, aceasta fiind deja o întrebare – sub o formă sau alta, generatoare de multe dezbateri nesfârșite, practic. “Îmi doresc ca Institutul Cantacuzino să reînvie și să producă toată gama de vaccinuri de care noi, românii, avem nevoie. Știu că din mâinile specialiștilor noștri poate ieși toată gama de produse farmaceutice necesare, net superioare industriei globale!”, spune dr.Adina Alberts într-o postare pe Facebook.

Se cunoaște deja cursa inițiată de multe țări pentru găsirea unui vaccin destinat stopării pandemiei. Și nu este vorba despre faptul că oamenii nu vor să fie vaccinați, ci mai ales de faptul cum și cu ce. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, medicul susține că este de partea celor care spun că vaccinarea este de dorit, dar că nu și-ar dori ca schema de vaccinare să fie obligatorie.

Iată motivația dr.Adina Alberts

”Vaccinarea obligatorie, o salvare sau o teroare?

Despre vaccinuri vor exista mereu controverse, dar dacă le privim realist, ele au fost elementul principal în mărirea speranței de viață a omului. În același timp, omul, prin natura sa, tinde să exagereze. Acesta este un defect universal care trebuie combătut pe toate planurile și în toate domeniile, chiar și în medicină!

Una dintre cele mai clare lecții învățate în această profesie este că PREVENȚIA este esențială. Dar și simțul măsurii este important. Orice EXAGERARE transformă efectele benefice în unele NEGATIVE. Privind noul proiect de lege pentru introducerea schemei de vaccinare OBLIGATORIE, vă pot spune în calitate de medic, dar și în calitate de mamă, că este ceva de nedorit!

Ideea de vaccin este bună, o sprijin! Dar unde este MĂSURA în acest caz? Unde este individualitatea pacientului? Mai mult, folosirea vaccinurilor plurivalente în cazul copiilor mi se pare o EXAGERARE! Iar administrarea vaccinurilor la nou-născuți mi se pare un non-sens. De exemplu, ce sens are vaccinarea anti hepatită B la un nou născut în prima lui zi de viață, a căror părinți nu au această boală?!

Sunt total împotriva obligativității vaccinării, consider că trebuie să ne păstrăm libertatea de a decide pentru noi și pentru copiii noștri.

Îmi doresc ca Institutul Cantacuzino să reînvie și să producă toată gama de vaccinuri de care noi, românii, avem nevoie. Știu că din mâinile specialiștilor noștri poate ieși toată gama de produse farmaceutice necesare, net superioare industriei globale!”.

sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *