Atenție la “experimente”: Ce a pățit un farmacist de la VACCINUL pe care îl testa

În prezent nu există niciun medicament sau vaccin pentru COVID-19, ceea ce a declanşat o cursă mondială pentru a găsi un remediu pentru această boală care a ucis atâția oameni. Iată însă că, în mijlocul acestei curse se pot întâmpla tragedii…

Un farmacist indian a murit, iar patronul său a fost transportat la spital, după ce au băut un decoct pe care îl realizaseră în speranţa vindecării COVID-19, a declarat sâmbătă poliţia, citată de AFP. Cei doi bărbaţi lucrau pentru o companie specializată în fitoterapie şi au testat pe ei presupusul tratament – un amestec de oxid nitric şi nitrat de sodiu – într-o locuinţă din Chennai (sud-estul Indiei).

S-a documentat pe Internet…

K. Sivanesan, în vârstă de 47 de ani, a murit la faţa locului, potrivit şefului poliţiei locale, Ashok Kumar. Farmacistul a realizat decoctul după ce s-a documentat pe internet şi a cumpărat ingredientele de la o piaţă locală, a precizat poliţistul,potrivit AFP.

Circa 60.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate până în prezent India, unde autorităţile au impus măsuri stricte de izolare în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus.

sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *