Skip to content
  • Thu. May 21st, 2026

    Dambovitadeazi.ro

    Totul despre azi!

    Top Tags
    • primaria titu

    Latest Post

    Rusia și China au ajuns la un acord cu privire la “un aspect important” din domeniul energetic, fără a detalia, în urma întâlnirii dintre Vladimir Putin și Xi Jinping. Alertă majoră în Lituania. Populația a fost îndemnată să se adăpostească, iar președintele, prim-ministrul și parlamentarii au fost duși în adăposturi antiaeriene, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian și a zburat spre Vilnius. Aeroportul din capitală și-a suspendat activitatea. Nu este clar dacă era o dronă rusească sau ucraineană. Pentagonul anunţă reducerea numărului de brigăzi de luptă staţionate în Europa, de la patru la trei, adică cu circa patru mii de militari. Decizia înseamnă revenirea la nivelul anterior invadării Ucrainei de către Rusia și duce la amânarea temporară a desfășurării unor forțe americane în Polonia. SUA. Donald Trump, familia sa și companiile acestora au primit imunitate fiscală “pe viață”, în cadrul unui acord pentru închiderea unui proces referitor la publicarea neautorizată a datelor sale fiscale. Fiscul nu va putea verifica declarațiile depuse de Trump înainte de încheierea acordului. George Dutu-Primarul comunei Lunguletu: Anunț important
    Stiri Actuale

    Rusia și China au ajuns la un acord cu privire la “un aspect important” din domeniul energetic, fără a detalia, în urma întâlnirii dintre Vladimir Putin și Xi Jinping.

    May 21, 2026 Editor
    Stiri Actuale

    Alertă majoră în Lituania. Populația a fost îndemnată să se adăpostească, iar președintele, prim-ministrul și parlamentarii au fost duși în adăposturi antiaeriene, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian și a zburat spre Vilnius. Aeroportul din capitală și-a suspendat activitatea. Nu este clar dacă era o dronă rusească sau ucraineană.

    May 21, 2026 Editor
    Stiri Actuale

    Pentagonul anunţă reducerea numărului de brigăzi de luptă staţionate în Europa, de la patru la trei, adică cu circa patru mii de militari. Decizia înseamnă revenirea la nivelul anterior invadării Ucrainei de către Rusia și duce la amânarea temporară a desfășurării unor forțe americane în Polonia.

    May 21, 2026 Editor
    Stiri Actuale

    SUA. Donald Trump, familia sa și companiile acestora au primit imunitate fiscală “pe viață”, în cadrul unui acord pentru închiderea unui proces referitor la publicarea neautorizată a datelor sale fiscale. Fiscul nu va putea verifica declarațiile depuse de Trump înainte de încheierea acordului.

    May 21, 2026 Editor
    Stiri Actuale

    George Dutu-Primarul comunei Lunguletu: Anunț important

    May 20, 2026 Editor
    • Latest
    • Popular
    • Trending

    Breaking News: Restaurantul ce functioneaza in fosta cantina a COS Targoviste – nunta de aproximativ 200 de persoane in incinta restaurantului, in timp de pandemie maxima

    Corneliu Stefan-Presedintele CJDambovita: După-amiază am fost alături de Alexandru Iorga, la Găești, la manifestările dedicate Zilei Naționale

    CAT Dâmbovita : 27.10.2025- Oprire apă potabilă in Iedera

    CAT Dâmbovita si CJDâmbovita: Comunicat de Presă
    Stiri Actuale
    CAT Dâmbovita si CJDâmbovita: Comunicat de Presă
    Rusia și China au ajuns la un acord cu privire la “un aspect important” din domeniul energetic, fără a detalia, în urma întâlnirii dintre Vladimir Putin și Xi Jinping.
    Stiri Actuale
    Rusia și China au ajuns la un acord cu privire la “un aspect important” din domeniul energetic, fără a detalia, în urma întâlnirii dintre Vladimir Putin și Xi Jinping.
    Alertă majoră în Lituania. Populația a fost îndemnată să se adăpostească, iar președintele, prim-ministrul și parlamentarii au fost duși în adăposturi antiaeriene, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian și a zburat spre Vilnius. Aeroportul din capitală și-a suspendat activitatea. Nu este clar dacă era o dronă rusească sau ucraineană.
    Stiri Actuale
    Alertă majoră în Lituania. Populația a fost îndemnată să se adăpostească, iar președintele, prim-ministrul și parlamentarii au fost duși în adăposturi antiaeriene, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian și a zburat spre Vilnius. Aeroportul din capitală și-a suspendat activitatea. Nu este clar dacă era o dronă rusească sau ucraineană.
    Pentagonul anunţă reducerea numărului de brigăzi de luptă staţionate în Europa, de la patru la trei, adică cu circa patru mii de militari. Decizia înseamnă revenirea la nivelul anterior invadării Ucrainei de către Rusia și duce la amânarea temporară a desfășurării unor forțe americane în Polonia.
    Stiri Actuale
    Pentagonul anunţă reducerea numărului de brigăzi de luptă staţionate în Europa, de la patru la trei, adică cu circa patru mii de militari. Decizia înseamnă revenirea la nivelul anterior invadării Ucrainei de către Rusia și duce la amânarea temporară a desfășurării unor forțe americane în Polonia.
    SUA. Donald Trump, familia sa și companiile acestora au primit imunitate fiscală “pe viață”, în cadrul unui acord pentru închiderea unui proces referitor la publicarea neautorizată a datelor sale fiscale. Fiscul nu va putea verifica declarațiile depuse de Trump înainte de încheierea acordului.
    Stiri Actuale
    SUA. Donald Trump, familia sa și companiile acestora au primit imunitate fiscală “pe viață”, în cadrul unui acord pentru închiderea unui proces referitor la publicarea neautorizată a datelor sale fiscale. Fiscul nu va putea verifica declarațiile depuse de Trump înainte de încheierea acordului.
    Stiri Actuale

    SUA nu își mai desfășoară cele două nave de război în Marea Neagră

    April 15, 2021 Dambovitadeazi.ro

    Military.com SUA au renunțat la intenția de a desfășura două nave de război în Marea Neagră, deși ceruseră deja Turciei…

    Stiri Actuale

    Câte persoane s-au vaccinat anti-Covid în România

    April 15, 2021 Dambovitadeazi.ro

    sursa: Facebook / #ROVACCINARE Până astăzi, 15 aprilie, în România s-au vaccinat împotriva Covid-19, cu ambele doze, peste 80.056 persoane.

    Stiri Actuale

    Ion Țiriac a fost infectat cu coronavirus! Cum s-a simțit omul de afaceri

    April 15, 2021 Dambovitadeazi.ro

    Omul de afaceri Ion Țiriac în vârstă de 82 de ani a dezvăluit că a fost infectat cu coronavirus, însă…

    Stiri Actuale

    Șeful ADR: Fără cartea de identitate electronică românii nu vor mai putea călători în străinătate

    April 15, 2021 Dambovitadeazi

    Președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea, a declarat în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia Zilei…

    Stiri Actuale

    DÂMBOVIȚA Comisarul șef de poliție Nuță Ion a fost împuternicit să exercite atribuțiile Șefului Serviciului Ordine Publică

    April 15, 2021 Dambovitadeazi

    Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este împuternicit să comunice următoarele: Prin dispoziția Șefului Inspectoratului de…

    Stiri Actuale

    Efectele pandemiei sunt devastatoare: Un copil din zece de la țară adoarme flămând, uneori sau întotdeauna

    April 15, 2021 Dambovitadeazi

    Un studiu realizat de World Vision România arată că pandemia a afectat multe familii care nu reușesc să cumpere alimentele…

    Stiri Actuale

    Administratorii firmelor în insolvență sunt obligați să elibereze adeverințe de vechime în cazul falimentului

    April 15, 2021 Dambovitadeazi

    Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional un proiect de lege iniţiat de PMP în legislatura anterioară, care îi obligă pe…

    Stiri Actuale

    Angajații de lux ai României: peste 50 de bugetari au salarii care depășesc 50.000 de lei pe lună

    April 15, 2021 Dambovitadeazi

    Munca la stat a devenit în România, din multe puncte de vedere, mai convenabilă pentru unii concetățeni. Dincolo de siguranța…

    Stiri Actuale

    Măsura de carantină zonală se prelungește cu 7 zile pentru localitățile ilfovene Berceni și Otopeni

    April 15, 2021 Dambovitadeazi

    Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov și a avizului Institutului…

    Stiri Actuale

    Măsuri dispuse pentru comuna Cernica, începând cu data de 15.04.2021, ora 22:00

    April 15, 2021 Dambovitadeazi

    Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cu privire la faptul că astăzi, 15 aprilie 2021, în cadrul ședinței extraordinare a…

    Posts pagination

    1 … 7,129 7,130 7,131 … 7,947
    AUTORADINEX
    Colt de Rai
    FidTravel

    Restaurant Boema

    MIB SAFE GUARD🛡️

    DARLEX Auto
    REstaurant DelPonte
    Hotel DelPonte
    CML Consult
    EXPERT RECYCLING
    MANOIL

    Dambovitadeazi.ro

    Totul despre azi!

      Proudly powered by WordPress | Theme: Newsup by Themeansar.

      DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
      Privacy & Cookies Policy

      Privacy Overview

      This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
      Necessary
      Always Enabled
      Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
      Non-necessary
      Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
      SAVE & ACCEPT