Munca la stat a devenit în România, din multe puncte de vedere, mai convenabilă pentru unii concetățeni. Dincolo de siguranța locului de muncă sau de criteriile de perfomanță greu de identificat (pe care și Guvernul vrea să le introducă în lege), rămân salariile și sporurile pe care bugetarii le primesc.

Se ajunge în acest fel la situații în care unii angajați au, pe lună, un venit de peste 50.000 de lei! Venituri care ar face invidios chiar și un angajat din top managementul unei companii private multinaționale.

STIRIPESURE.RO a aflat că acești „super bugetari” sunt în număr de aproximativ 50, angajați care ajung să câștige mai bine decât premierul sau președintele țării.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunea recent că a descoperit angajați din sistemul de stat cu venituri lunare de 50.000 de lei. În această sumă este inclus atât salariul, cât și sporurile, care „reprezintă până la 80%”: „Sunt și venituri și de 50.000 de lei în mână pe lună. N-aș vrea să zic insituții, pentru că după aia ne trezim cu reacții adverse când încercăm să construim o lege a salarizării. Este vorba despre o categorie profesională respectată”, a spus Turcan, la Digi24…citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *