Poliţiştii de la Biroul Protecţia Animalelor Hunedoara au declanşat joi o anchetă după ce, pe o reţea de socializare, au fost difuzate informaţii despre o posibilă ucidere intenţionată, fără drept, a mai multor câini, iar cadavrele acestora au fost abandonate, în saci de plastic, într-o zonă împădurită de lângă oraşul Uricani, în Valea Jiului.
Poliţiştii au început verificările în teren pentru a stabili circumstanţele în care au fost omorâte animalele şi pentru identificarea prezumtivilor autori ai faptei, fiind solicitat şi sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare, a precizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.
În urma primelor investigaţii s-a stabilit că este vorba despre opt câini adulţi şi mai mulţi pui. Deoarece locul în care se aflau animalele este situat pe raza judeţului Gorj, ancheta va fi preluată de poliţiştii din cadrul IPJ Gorj, a precizat sursa citată.
