Mihai Tudose a găsit o comparație pe înțelesul tuturor: mandatul ministrului interimar seamănă cu un abonament valabil 45 de zile. După expirare, nu mai urci legal în autobuz.
- Prima precizare: Bolojan nu este premier interimar
- Cele 45 de zile nu sunt orientative
- Soluția constituțională era rotația interimarilor
- Se putea repeta rotativa la nesfârșit?
- Puteau fi numiți miniștri titulari într-un Guvern demis?
- Sunt toate actele „nule de drept”? Aici Tudose apasă prea tare pedala
- Instanța a aprins deja becul roșu
- Tudose are problema corectă și sentința pregătită prea devreme
Numai că dreptul administrativ nu este chiar RATB: controlorul nu apare automat, amenda nu se tipărește singură, iar toate călătoriile făcute ulterior nu dispar retroactiv din istorie.
Problema ridicată de liderul PSD este însă cât se poate de serioasă. Mai ales fiindcă putea fi evitată printr-o procedură relativ simplă.
Prima precizare: Bolojan nu este premier interimar
Ilie Bolojan este premierul unui Guvern demis, nu prim-ministru interimar. Diferența nu este un moft terminologic.
După adoptarea moțiunii de cenzură, mandatul Guvernului a încetat, dar Cabinetul rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către membrii noului Executiv.
Constituția îi permite să îndeplinească numai actele necesare administrării treburilor publice.
Codul administrativ adaugă că nu poate promova politici noi, emite ordonanțe sau ordonanțe de urgență și nici iniția proiecte de lege.
Bolojan a rămas, prin urmare, titularul funcției de prim-ministru, dar conduce un Guvern demis și puternic limitat.
În schimb, la Ministerul Energiei el este într-adevăr ministru interimar.
Situația datează din 25 aprilie, când președintele Nicușor Dan a constatat vacanța mai multor portofolii abandonate de miniștrii PSD și a desemnat șapte interimari.
Bolojan a preluat Energia, iar alți membri ai Cabinetului au primit Munca, Sănătatea, Transporturile, Agricultura, Justiția și postul de vicepremier. Decretele din 25 aprilie
Cele 45 de zile nu sunt orientative
Aici Tudose are dreptate.
Articolul 107 alineatul 4 din Constituție prevede că, la propunerea prim-ministrului, președintele desemnează un alt membru al Guvernului să exercite interimatul unei funcții ministeriale pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Formularea „cel mult” nu înseamnă „45 de zile și încă puțin, până terminăm negocierile”.
Nu este nici recomandare, nici termen de politețe. Este limita constituțională a mandatului primit prin decret.
Mai mult, Codul administrativ spune ce trebuie făcut înainte de expirare:
în interiorul termenului de 45 de zile, premierul inițiază procedurile pentru desemnarea unui alt membru al Guvernului ca ministru interimar.
Prin urmare, după ziua a 45-a, Bolojan nu mai putea continua pur și simplu să exercite atribuțiile ministrului Energiei în temeiul decretului din aprilie.
Același lucru este valabil pentru ceilalți interimari ajunși la termen.
Soluția constituțională era rotația interimarilor
Nu era obligatoriu ca negocierile pentru un nou Guvern să se încheie în 45 de zile pentru ca ministerele să rămână conduse legal.
Cele două termene privesc probleme diferite.
Înainte de expirarea interimatului, Bolojan putea propune ca portofoliul Energiei să fie preluat de un alt membru rămas în Guvern.
De pildă, de ministrul Finanțelor, al Economiei sau de unul dintre vicepremieri.
La rândul său, președintele putea emite un nou decret de desemnare pentru maximum 45 de zile.
Aceeași rotație putea fi făcută la toate ministerele rămase fără titulari:
- Bolojan pleca de la Energie, iar portofoliul era preluat de alt membru al Cabinetului;
- Pîslaru înceta interimatul la Muncă și era înlocuit de un alt ministru;
- Cseke Attila lăsa Sănătatea altui coleg;
- Miruță, Tánczos Barna și Predoiu erau înlocuiți în portofoliile preluate temporar.
Nu ar fi fost o soluție ”frumoasă”.
Am fi avut un Guvern demis care își muta ministerele dintr-un buzunar într-altul, ca să mai cumpere câte 45 de zile.
Dar fiecare nou interimar ar fi primit propriul decret prezidențial și propria competență temporară.
Constituția limitează mandatul persoanei desemnate, nu spune expres că un minister poate beneficia o singură dată de interimat.
Iar Codul administrativ cere chiar inițierea procedurii pentru numirea unui alt membru al Guvernului.
Se putea repeta rotativa la nesfârșit?
Aici începe zona discutabilă.
O primă rotație era solid argumentabilă juridic și servea continuității administrației.
Repetarea ei la infinit ar fi golit însă de conținut limita constituțională.
Dacă Energia poate fi condusă succesiv de zece interimari, câte 45 de zile fiecare, ministerul ar putea rămâne fără titular mai bine de un an, iar caracterul excepțional al interimatului s-ar transforma într-un sistem paralel de guvernare.
Soluția definitivă nu putea fi decât învestirea unui nou Guvern.
Președintele trebuia să continue desemnările de candidați pentru funcția de premier, partidele trebuiau să construiască o majoritate, iar Parlamentul să voteze.
După două solicitări de învestitură respinse într-un interval de 60 de zile, președintele putea dizolva Parlamentul, după consultarea președinților Camerelor și a liderilor grupurilor parlamentare.
Constituția oferă, așadar, atât plasturele administrativ – rotația interimarilor –, cât și ieșirea politică:
Guvern nou sau, în anumite condiții, alegeri anticipate.
Ce nu oferă este posibilitatea de a te preface că termenul de 45 de zile n-a existat.
Puteau fi numiți miniștri titulari într-un Guvern demis?
Aceasta ar fi fost o soluție mult mai vulnerabilă.
Într-un Guvern cu mandat deplin, premierul propune, iar președintele numește un ministru titular într-un portofoliu vacant.
Dar, după demiterea Cabinetului, schimbarea componenței sale prin introducerea unor titulari noi, care nu au făcut parte din echipa învestită de Parlament, ar ridica o problemă serioasă de legitimitate.
Codul administrativ indică tocmai de aceea mecanismul mai prudent:
desemnarea ca interimar a unui membru deja existent al Guvernului.
Nu aduci oameni noi într-un Executiv căruia Parlamentul i-a retras încrederea; redistribui temporar atribuțiile între cei care se aflau deja în componența sa.
Sunt toate actele „nule de drept”? Aici Tudose apasă prea tare pedala
Expirarea interimatului creează o problemă gravă de competență.
Un act semnat de o persoană care nu mai avea calitatea legală de ministru poate fi atacat și anulat.
Dacă actul este o hotărâre de Guvern, vulnerabilitatea poate afecta inclusiv legalitatea procedurii de adoptare și contrasemnare.
Dar de aici până la afirmația că toate actele sunt automat „nule de drept” există o distanță juridică importantă.
Actele administrative beneficiază de prezumția de legalitate și produc efecte până când sunt suspendate, revocate sau anulate de instanță, exceptând situațiile extreme în care se poate discuta despre inexistența actului.
Nu Facebook constată nulitatea și nici Mihai Tudose, oricât de bună ar fi metafora cu autobuzul.
O face instanța, analizând fiecare act, autorul, temeiul competenței, procedura și natura încălcării.
Nici afirmația potrivit căreia toți secretarii de stat au rămas automat fără atribuții nu poate fi acceptată la grămadă.
Ei au și competențe stabilite prin acte normative, prin organizarea ministerului și prin propriile ordine sau decizii de delegare.
Unele delegări pot deveni contestabile după încetarea competenței celui care le-a acordat; altele pot continua să producă efecte până la revocare.
Trebuie văzut fiecare act, nu stins ministerul de la întrerupător.
Instanța a aprins deja becul roșu
Curtea de Apel București a suspendat cele 11 hotărâri atacate de PSD, dar suspendarea nu este același lucru cu anularea definitivă.
Instanța a constatat existența unor motive suficiente pentru oprirea temporară a efectelor până la judecarea fondului.
Motivările și hotărârile definitive vor spune:
dacă Executivul a depășit limitele administrării curente,
dacă interimatele expirate au viciat actele
sau dacă au operat ambele probleme.
Dosarele sunt cu atât mai periculoase pentru Guvern cu cât există două vulnerabilități suprapuse:
- Guvernul demis ar fi promovat politici noi, deși putea doar administra treburile publice;
- unii miniștri participanți sau semnatari își depășiseră cele 45 de zile de interimat.
Așadar, victoria preliminară a PSD este reală, dar nu reprezintă încă verdictul definitiv potrivit căruia tot ce a produs Guvernul este nul.
Tudose are problema corectă și sentința pregătită prea devreme
Dincolo de hăhăiala cu „blatiștii”, acuzația lui Mihai Tudose are un nucleu juridic solid.
Mandatele interimare nu puteau fi prelungite prin tăcere, inerție sau speranța că nimeni nu va merge la tribunal.
Bolojan trebuia să propună alți membri ai Guvernului înaintea expirării termenului.
Nicușor Dan trebuia să emită noile decrete.
În paralel, Cotroceniul și partidele aveau obligația politică de a grăbi formarea unui Cabinet învestit.
Faptul că președintele spunea, la începutul lui iulie, că problema îi fusese semnalată, dar nu avea încă „o evaluare”, nu este liniștitor.
Constituția nu intră în pauză până termină Cotroceniul evaluarea.
Tudose are, deci, dreptate în privința abonamentului expirat.
Exagerează numai când susține că toate ”autobuzele” conduse ulterior trebuie declarate, dintr-un foc, inexistente.
Problema nu este că România n-ar fi avut o soluție constituțională.
A avut una scrisă destul de limpede în Codul administrativ.
Problema este că nimeni n-a folosit-o la timp.
Iar după ce politica a ratat termenul, i-a trimis Justiției propunerea de amendă și a rugat-o să stabilească dacă statul a circulat 45 de zile fără bilet.
sursa: puterea