Vladimir Putin a făcut declarațiile în timp ce urmărea exercițiile efectuate de Flota Rusiei din Extremul Orient. Președintele rus a spus: “Observăm că autoritățile unor țări încalcă dreptul maritim internațional și încearcă să restricționeze mișcarea navelor aparținând operatorilor noștri economici. Și recent, au venit chiar și cu ideea de a ne confisca navele și de a vinde bunurile pe care ni le-au furat”. În continuare, a adăugat că Moscova “va fi obligată să răspundă cu aceeași monedă” dacă astfel de metode vor fi puse în practică.
Declarațiile sunt făcute în contextul în care statele europene și-au intensificat operațiunile de combatere a flotei fantomă a Rusiei, formată din nave foarte vechi, și folosită pentru a ocoli sancțiunile internaționale, astfel încât Moscova să poată continua exporturile și să obțină bani pentru finanțarea războiul împotriva Ucrainei.
În ultimele luni, țări precum Suedia, Franța, Marea Britanie și Belgia au interceptat nave din flota fantomă a Rusiei, multe dintre acestea navigând sub pavilioane ale unor țări terțe și încălcând sancțiunile. Într-un caz, instanțele suedeze au fost de acord să predea Ucrainei nava Caffa, parte a flotei fantomă, care transporta cereale luate din teritoriile ucrainene ocupate. SUA au confiscat, de asemenea, un petrolier sub pavilion rusesc în Oceanul Atlantic pe 7 ianuarie, pentru prima dată în istoria recentă, chiar după ce Moscova ar fi trimis un submarin pentru a-l proteja.
Mai mult de atât, declarațiile sunt făcute după noile sancțiuni adoptate luna trecută de UE, care permit statelor membre să vândă petrolul sau orice altă marfă confiscată de pe nave. Vladimir Putin a spus că astfel de acțiuni “nu sunt nimic mai mult decât piraterie”.
Guvernele occidentale și organismele de supraveghere au avertizat că navele flotei fantomă a Rusiei reprezintă un risc nu numai pentru securitatea internațională, ci și pentru mediu și viața marină, deoarece acestea sunt vechi, nu sunt întreținute corespunzător și sunt predispuse la deversări de petrol.
sursa: biziday
