Frankenburg Technologies, start-up european din domeniul apărării, a folosit rachete mici, de până la 60 de centimetri, cu rază scurtă de acțiune și care pot atinge viteze de peste o mie de kilometri pe oră, pentru a lovi o dronă de doi metri, care zbura cu 200 de kilometri pe oră. Testul a fost efectuat vinerea trecută, la baza NATO Adazi din Letonia, dar rezultatul a fost anunțat joi.

Frankenburg prezintă sistemul său drept “descoperire revoluționară”, care să ia locul altor sisteme mai puternice, de exemplu Patriot, în misiunea de doborâre a dronelor. Acestea din urmă ar urma, astfel, să fie folosite în cazul unor amenințări mai mari.

Bloomberg arată că războiul din Ucraina, declanșat în urmă cu trei ani și zece luni, a remodelat tacticile moderne de luptă, prin valuri de drone de atac și momeală, ieftine, care pot copleși sistemele de apărare. Potrivit start-up-ului, rachetele sale vor costa mai puțin decât cele mai ieftine drone Shahed, pe care Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale le estimează la 35 de mii de dolari.

Frankenburg a evaluat că ar putea începe să producă sute de unități pe zi la sfârșitul anului viitor. Start-up-ul din Estonia, fondat anul trecut, a recrutat ingineri de top care au contribuit la proiectele rachetelor IRIS-T folosite de statele din UE și Spear 3 din Marea Britanie.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *