Sindicatul Europol reclamă, marţi, ”o lipsă de asumare” în cazul dublei crime de la Oneşti şi prezintă mai multe scenarii de intervenţie posibile, dar precizează că poliţiştii, fie nu sunt pregătiţi pentru ele, fie nu au echipamentele necesare, anunță news.ro
Sindicatul Europol prezintă, marţi, patru scenarii posibile în cazul intervenţiei de la Oneşti, care a pornit după ce un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că a sechestrat două persoane.
”Primul echipaj de ordine publică ajunge la faţa locului, confirmă apelul şi transmite primele informaţii către dispecerat. Li se spune să aştepte şi să asigure perimetrul”, au transmis sindicaliştii detaliind apoi cele patru scenarii.
Scenariul 1
Sunt chemaţi poliţiştii disponibili (de la nivelul Poliţiei Oraşului Oneşti) pentru a interveni în forţă în apartament, cu riscul ca agresorul, la primele semne că se încearcă spargerea uşii, să îi atace cu cuţitul pe cei doi ostatici, iar poliţiştii să execute foc asupra agresorului care nu avea de gând să se supună somaţiilor…citeste INTEGRAL aici
