Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a vorbit despre scenariul alegerilor anticipate.
În timpul conferinței de presă pe care a susținut-o după consultările de la Palatul Cotroceni, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat despre scenariul alegerilor anticipate.
“E un scenariu pe care nu pot să-l exclud niciodată, e pe masă. E un scenariu care nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta. Deci, dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri undeva în toamna acestui an, târzie. E un scenariu care ar arunca într-un soi de instabilitate continuă, să zicem, scena politică şi economică, în primul moment“, a declarat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu: Să nu credeţi că PSD-ul rămâne doar pe post de încasatorul de sac de box
“E şi acesta un scenariu. Nu avem niciun fel de problemă să intrăm şi în acest scenariu. Nu-l văd unul fericit, nu văd să se schimbe peste noapte şi vă spun ceva, ce am spus la Cotroceni legat de acest scenariu. Evident că vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă USR şi PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorităţi cu PSD, evident vom avea şi noi acelaşi lucru.
Adică să nu credeţi că PSD-ul rămâne doar pe post de încasatorul de sac de box, dar când ai nevoie de voturi în Parlament, cum ar fi acum, la legile acestea, PSD-ul să le voteze. Nu. De aceea am spus la începutul intervenţiei mele, şi de la Cotroceni, şi de acum, că cei care sunt în acest moment în arcul guvernamental ar trebui să realizeze foarte bine unde e PSD-ul, în opoziţie, astăzi”, a mai spus Grindeanu.
Grindeanu îi cere lui Bolojan “un gest de bună-credință”
Întrebat dacă a condiționat la Cotroceni votul în Parlament pentru legile care țin de jaloanele PNRR de o demisie a premierului interimar, liderul PSD a negat, dar a adăugat că acesta ar fi un gest de bună-credință.
N-am condiționat la Cotroceni acest lucru, dar mi se pare un gest de bună-credință. Atât timp cât jucăm într-un scenariu politic în care avem un președinte PNL demis de Parlament, prim-ministru demis de Parlament și vii și ai un discurs despre țară, despre priorități, despre lucruri care trec dincolo de interesele partidelor, atunci ar fi bine să nu mai faci politică și să faci, într-un gest de bună-credință, un pas înapoi, să lași pe cineva mai puțin politic, vizibil și care să gestioneze această perioadă. Altfel dăm drumul iarăși la o competiție politică legată de diversele legi care sunt partea acestui pachet PNRR. Și asta am vrut să evit, mai ales că în spate este altceva. Este un vot dat de Parlament, prin care îți spune să pleci acasă. În general, când ai situații de acest tip, pleci, a transmis Sorin Grindeanu.
