Urmează marea criză economică? Cel mai prost semnal vine de la ‘motorul economiei’ europene
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, relevă un studiu realizat de Institutul Economic German (IW), consultat de Reuters, relatează Agerpres.
Potrivit acestui studiu, care va fi publicat vineri în mod oficial, numărul şomerilor din cea mai mare economie europeană ar urma să crească în acest an până la 2,8 milioane, cel mai ridicat nivel de după 2015.
Cu toate acestea, cifra din acest an este cu mult sub vârful atins în anul 2005, când aproape 4,9 milioane de persoane nu aveau un loc de muncă şi Germania era considerată “bolnavul Europei”.
“Anul trecut, piaţa muncii a fost destul de stabilă, în pofida recesiunii. Însă în acest an vom resimţi mai acut consecinţele crizei economice”, a declarat Holger Schaefer, expert pe piaţa muncii în cadrul IW.
Conform acestuia, planurile de angajări ale companiilor “nu indică nicio creştere pentru restul anului”. În plus “numărul noilor locuri de muncă vacante înregistrate în luna martie a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani”, spune Holger Schaefer.
Datele IW arată că rata şomajului în Germania ar urma să urce până la 6% în acest an
Alte mari institute economice din Germania se aşteaptă la o rată a şomajului de 5,8% în acest an, care va scădea până la 5,5% anul viitor. În perspectivele lor economice de primăvară, pe care le-au pregătit pentru Guvenul de la Berlin, aceste importante institute economice prognozează că puţin sub 2,7 milioane de germani nu vor avea un loc de muncă în 2024.
