Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman desfășoară permanent activități orientate spre siguranța cetățenilor, pe cele două componente specifice, prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
În ultimele 48 de ore, echipajele profesioniste ale unității noastre au participat la un număr de 43 de intervenții, după cum urmează:
✅ 27 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
✅ 4 incendii, izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Viișoara, Conțești și Zâmbreasca, cu o persoană rănită la nivelul membrelor superioare;
✅ 3 transporturi de persoane confirmate ori suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești din județ;
✅ 5 misiuni de transport și prelevare probe COVID 19 împreună cu personalul SAJ Teleorman;
✅ 3 decontaminări ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus;
✅ o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un post de transformare electric până la sosirea unui echipaj specializat al furnizorului de electricitate pentru a remedia defecțiunile.
Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pompierii militari teleormăneni și reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au continuat verificările cu privire la modul de respectare a măsurilor impuse de autorități în locurile cu aglomerări de persoane.
Inspectorii unității noastre au participat la 14 controale mixte în cadrul instituțiilor și operatorilor economici din domeniul comerțului și alimentației publice, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 16 sancțiuni contravenționale. Totodată, echipajele mobile din cadrul structurilor de intervenție și voluntarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman au continuat acțiunile de informare a cetățenilor, efectuând 24 de misiuni de patrulare în zonele cu aflux de persoane (piețe, târguri, zone comerciale, stații ale mijloacelor de transport în comun).
Reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:
✅ purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;
✅ igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;
✅ evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.
Trei incendii izbucnite din cauza coșului de fum și unul de la un scurtcircuit electric
În ultimele 48 de ore, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a patru incendii, izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Viișoara, Conțești și Zâmbreasca, acestea având drept cauză probabilă de izbucnire coșul de fum și scurtcircuitul electric.
În localitatea Viișoara, coșul de fum a pus în pericol două locuințe, însă datorită observării și anunțării la timp a evenimentelor pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii au reușit să ajungă la timp pentru salvarea acestora. La una dintre locuințe focul a distrus o grindă din lemn, iar la cealaltă tavanul a două camere de locuit, pe cca. 20 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 3500 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 110000 de lei.
La Conțești, focul izbucnit într-un garaj tip service auto, aflat în imediata apropiere a unei locuințe, a fost stins de pompierii militari zimniceni cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă, după aproape două ore și jumătate.
La sosirea echipajelor profesioniste, incendiul se manifesta generalizat la nivelul garajul, în care se afla și un autoturism, pe o suprafață de cca. 20 mp și se extinsese la acoperișul locuinței învecinate, la două grinzi din lemn, cu pericol de distrugere a întregului imobil. Salvatorii zimniceni au reușit să localizeze și să lichideze flăcările în limitele găsite, valoarea bunurilor salvate fiind apreciată la peste 50000 de lei. Pagubele înregistrate au fost de această dată destul de mari, de cca. 20000 de lei, reprezentând în principal autoturismul și uneltele din interiorul garajului. O persoană, care a încercat să stingă focul până la sosirea echipajelor profesioniste, a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, motiv pentru care a fost preluată de echipajul SMURD, a primit primul ajutor calificat și a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
În urma cercetărilor efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la un coș de fum neprotejat termic al unei sobe tip godin.
La Zâmbreasca, un scurtcircuit produs la cablul electric al unei hote de aragaz a aprins materialele combustibile din jur și 2 mp din tavanul bucătăriei, punând în pericol întreaga locuință. Alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari roșioreni, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, au stins incendiul în stadiul în care a fost găsit, reușind astfel să reducă pagubele la cca 2000 de lei și să salveze bunuri de peste 20000 de lei.
