POLIȚIȘTII PRAHOVENI ACȚIONEAZĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILEGALE DIN DOMENIUL FORESTIER

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au acționat pentru verificarea legalității transportului, depozitării și comercializării materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

Polițiștii au acționat pe raza întregului județ, atât prin constituirea de filtre rutiere, cât și prin verificarea agenților economici care comercializează pomi de Crăciun. 

Astfel, s-au aplicat peste 65 de sancțiuni contravenționale (dintre care 5 pentru nerespectarea prevederilor legale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice), în valoare de peste 9.000 de lei.

În perioada următoare, polițiștii vor continua activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice și vor aplica sancțiuni, în cazul depistării unor încălcări ale legislației în domeniu.

Exemplu:

La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii au oprit în Bușteni o autoutilitară ce se deplasa din direcția Brașov către Ploiești condusă de un bărbat.

În urma controlului efectuat s-a constatat faptul că, transporta material lemnos, respectiv cetina ornamentală de brad, în cantitate de 0,12 m³, fără a deține documente de proveniență și aviz de transport al masei lemnoase .

În cauză, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei la Legea 171/2010. 

De asemenea, s-a dispus confiscarea masei lemnoase de cetină ornamentală de brad, fiind dată în custodia Ocolului Silvic Azuga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *