Exclusiv. Dorel Tamaș este unul dintre milionarii răsăriți imediat după Revoluție. Înainte de 1989 acesta a fost campion la judo, drept urmare, apropiații spun că de acolo a avut bani pentru afaceri.
Mai exact a investit în ani 1990 în prima sală de bingo din Alba Iulia. Apoi a adus și jocurile electronice, drept urmare câștigurile au fost unele colosale. Ulterior s-a implicat în afaceri ceva mai serioase. A cumpărat firma Ardeleana, competitoare Clujeana, la capitolul încălțăminte.

Tamaș unul dintre milionarii din topul Forbes
De asemenea apare în topul Forbes cu 10 milioane de euro, drept avere. Apropiații lui, spuneau că are cel puțin dublu, doar că o parte din averea lui se pare că era la secret. Cumpără și Hotelul Continental din Cluj, acesta fiind și cel care îi aduce condamnarea.
Decide în anul 2010 să vândă acest hotel, deși știa că cineva îl revendică în instanță. Ba mai mult locurile de parcare erau deja concesionate primăriei. Cumpărătorul face plângere la DNA iar în 2011 este declanșat procesul împotriva lui.
Milionarul aproape scăpat de pedeapsă
Desigur că nu s-a dus cu mâna goală, ci a investit în imobiliare acolo. Asta pentru a-și asigura lui și familiei lui un trai liniștit și departe de orice griji. Iar pe 29 octombrie anul acesta și pedeapsa de 4 ani la care a fost condamnat se prescrie.
Drept urmare omul de afaceri va fi liber să se întoarcă în țara natală. În acest moment el figurează în continuare ca urmărit pe site-ul Poliției Române. Dar având în vedere că de mai bine de 10 ani autoritățile nu au putut să îl aducă în România, este greu de crezut că vor reuși.
