Horațiu Moldovan a devenit, oficial, jucătorul lui Atletico Madrid. Clubul spaniol l-a prezentat pe portarul român, în vârstă de 26 de ani, transferat de la Rapid București. Jucătorul de fotbal a trecut vizita medicală, astfel că va putea evolua pentru noua sa echipă.

Horațiu Moldova, transfer în Spania

Oficialii lui Atletico Madrid se laudă cu noua achiziție, din România. Fostul portar al clubului bucureștean Rapid a fost transferat pentru suma de 800.000 de euro. După transfer, Horațiu Moldovan va avea un contract valabil pentru trei ani și jumătate, până în 2027.

„Un nou gardian al galaxiei Atleti. Horațiu Moldovan, întărire pentru poarta lui Atletico! Internaționalul român a semnat cu clubul nostru pentru restul sezonului și încă trei stagiuni”, au anunțat spaniolii într-o postare pe X (Twitter).

Oficialii lui Atletico i-au făcut o prezentare, pentru suporteri, pe site-ul clubului. Conform prezentării, fotbalistul a ajuns la Madrid în urma unui acord cu Rapid București. El a bifat 23 de meciuri pentru echipa română și a reușit să nu ia gol în zece partide.

Advertisement„Bine ai venit, Horațiu Moldovan! Portarul de 26 de ani semnează pentru restul sezonului și încă trei ani. Horațiu Moldovan (20 ianuarie 1998, Cluj Napoca, România) este noul jucător al lui Atletico Madrid după ce clubul a ajuns la un acord cu Rapid pentru transferul portarului la clubul nostru. La 26 de ani, portarul a bifat 22 de meciuri oficial în acest sezon pentru clubul român, ținând poarta închisă în 10 ocazii. Format la juniorii de la CFR Cluj, Moldovan a crescut în timp, bifând minute la FC Hermannstadt și Energeticianul”, se arată în prezentare.
Advertisement

 

Misiune dificilă pentru român

La Atletico Madrid, Horațiu Moldovan nu are postul de titular asigurat, în ciuda prezentării elogioase. El va trebui să lupte pentru a ocupa loc în priml 11 al echipei spaniole cu titularul postului, Jan Oblak. De asemenea, din lotul madrilean mai face parte și croatul Ivo Grbic. Practic, Moldovan este al treilea portar din lotul lui Atletico.

Fotbalistul român Horațiu Moldovan a trecut cu brio vizita medicală, după care a semnat contractul.

„Internaționalul român a trecut peste vizita medicală la Spitalul Universitar Vithas Madrid Arturo Soria și ulterior a mers la birourile clubului unde a fost primit de delegatul Miguel Angel Gil, pentru a semna contractul. Bine ai venit în familia «rojiblanca»!”, a anunțat clubul din Madrid despre Horațiu Moldovan.

 

Horațiu Moldovan, al treilea român la Atletico

Fostul rapidist este cel de-al treilea român care îmbracă tricoul lui Atletico Madrid. Înaintea de Horațiu Moldovan, aici au mai fost legitimați Daniel Prodan și Cosmin Contra. Cel dintâi a jucat două sezoane (1996-1997 și 1997-1998) și a bifat 44 de meciuri. Contra a jucat 41 de meciuri, pentru Atletico Madrid, între 2002 și 2005.

De menționat că la Atletico Madrid a ajuns și Cătălin Munteanu, pentru trei ani. El nu a jucat, însă nici un meci, astfel că nu a fost luat în considerare de clubul spaniol. Drept urmare Horațiu Moldovan rămâne al treilea fotbalist român la Atletico Madrid.

Sursa:EVZ.ro