Elena Faur, fostă şefă a Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia“, a fost condamnată luni de Tribunalul Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care a fost acuzată că a acordat preferenţial unor firme contracte pentru achiziţii de produse, la preţuri supraevaluate şi de zece ori, informează Agerpres.
În acelaşi dosar, Ştefu Camelia, Nicolae Tacu şi Grigore Ion, administratori ai firmelor care au primit contracte cu dedicaţie la Spitalul Obregia, au fost condamnaţi cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu.
Plătește daune spitalului
Pe latură civilă, Elena Faur a fost obligată de instanţă să plătească spitalului daune materiale de 4,8 milioane lei, din care o parte în solidar cu ceilalţi inculpaţi şi firmele acestora.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Ea a beneficiat de ajutorul inculpaţilor Camelia Ştefu, Nicolae Tacu şi Ion Grigore care, în calitate de administratori de firme, în scopul câştigării procedurilor de achiziţie derulate de Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Alexandru Obregia’, pentru a crea aparenţa derulării unor proceduri legale, transparente şi nediscriminatorii, ce asigură o utilizare eficientă a fondurilor, au furnizat angajaţilor Serviciului Achiziţii din cadrul unităţii sanitare menţionate oferte de preţ supraevaluate, întocmite în numele firmelor pe care le administrau, precum şi oferte privind aceleaşi produse întocmite în numele altor societăţi, cu preţ stabilit în mod intenţionat ca fiind mai mare decât cel propus de societăţile administrate de aceştia.
“În acelaşi context, inculpatul Popescu Claudiu Cristian Alexandru, în calitate de Şef al Serviciului Administrativ şi de preşedinte al comisiei de recepţie a serviciilor prestate în baza a opt contracte încheiate (…) cu societatea SC Trendy Alien SRL, a semnat procesele-verbale de recepţie atestând, contrar adevărului, că serviciile au fost prestate, iar prestatorul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate. Mai mult, inculpatul a determinat şi pe ceilalţi membri ai aceleiaşi comisii de recepţie să semneze procesele-verbale de recepţie menţionate”, mai susţin procurorii.
Prejudiciul produs spitalului a fost evaluat la peste 4,8 milioane de lei, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru firmele beneficiare ale contractelor.
Sursa: stiripesurse
