Procurorii prahoveni au făcut, luni, percheziţii în trei judeţe, într-un dosar de înşelăciune şi abuz de încredere în care un dezvoltator imobiliar este acuzat că a încheiat convenţii pentru comercializarea de apartamente, vânzând apoi bunurile imobile altor persoane. Prejudiciul în acest caz depăşeşte un milion de euro. În dosar sunt implicaţi şi trei notari, dar şi un avocat, informează News.ro.
”La data de 22.01.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Constanţa, au efectuat 15 percheziţii domiciliare la sediul unor dezvoltarori imobiliari din Complexul de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, birouri notariale şi cabinete de avocatură, punând în executare şi un număr de 8 mandate de aducere. În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro)”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Avocați și notari implicați
”În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul. Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul şi alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice”, precizează procurorii.
Avocatul implicat în acest dosar e suspectat de 15 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 2 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă, 15 infracţiuni de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi 15 infracţiuni de bancrută frauduloasă.
În anchetă apar şi numele altor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de complicitate la înşelăciune, complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor si bancrută frauduloasă, reţinându-se în sarcina acestora că, prin faptele lor, au ajutat dezvoltatorul imobiliar să îşi diminueze patrimoniul pentru a justifica declanşarea procedurii falimentului, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul.
sursa: stiripesurse
