Donatorii de sânge au luat cu asalt centrele de transfuzie după ce valoarea tichetelor a crescut de patru ori față de anii trecuți. Până acum, valoarea unui tichet era de aproape 10 lei. Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea acestor tichete de masă a crescut la 40 de lei.

Donatorii de sânge stau la rând ca să poată dona

Cei care donează sânge vor primi acum 280 de lei în tichete de masă pentru fiecare sesiune de donare, în comparație cu cei 68 de lei primiți anterior. Pe lângă aceasta, donatorii vor beneficia de o zi liberă de la serviciu și o reducere de 50% la transportul în comun.

Donatorii de sânge trebuie să îndeplinească și câteva condiții. Acestea includ o vârstă cuprinsă între 18 și 60 de ani, puls regulat și tensiune arterială stabilă. De asemenea, donatorii nu ar trebui să fie sub tratament.

Banii, care nu sunt deloc de neglijat, i-au făcut pe români să meargă în număr mare să doneze sânge. Numai că, în unele centre, capacitatea de stocare a fost depășită, iar oamenii au fost amânați, în funcție de necesități.