Complexul Ferma Dacilor, din Tohani, care a ars în a doua zi de Crăciun, a fost construit începând cu acum zece ani, fiind dezvoltat constant ulterior, pentru a cuprinde astăzi “21 de odăi, patru căsuţe suspendate şi patru colibe dacice, şase cabane în pădure şi zece locuri de campare şi parcare”. Complexul Ferma Dacilor, din localitatea Tohani, judeţul Prahova, care a ars în a doua zi de Crăciun, a fost construit începând cu acum zece ani, fiind dezvoltat constant ulterior, pentru a cuprinde astăzi “21 de odăi, patru căsuţe suspendate şi patru colibe dacice, şase cabane în pădure şi zece locuri de campare şi parcare pentru maşini şi autorulote”, potrivit site-ului propriu, notează Ziarul Financiar. Aflat la mai puţin de două ore de Bucureşti, resortul era o destinaţie populară în rândul celor care voiau să plece din Bucureşti şi să evite aglomeraţia de pe Valea Prahovei. În proximitatea unităţii de cazare se află multiple crame din zona Dealu Mare. Complexul, poziţionat pe un teren de circa 40 de hectare, a fost dezvoltat de antreprenorul Cornel Dinicu, care mai recent a intrat şi în alte businessuri, cum ar fi producţia de brânzeturi sau de produse din carne, potrivit celor mai recente date ZF. De altfel, iniţial, Ferma Dacilor trebuia să fie o fermă, unde se cresc animale şi se realizează produse alimentare tardiţionale. Însă, din cauza lipsei de personal calificat în acest domeniu, mai multe animale au murit, iar fondatorul a ales să mute „macazul“ businessului spre turism, potrivit unor declaraţii anterioare ale lui Cornel Dinicu. Firma iniţială pe care era operat businessul este Ferma Dacilor Tradiţional, însă această figurează radiată deja de mai mulţi ani. La aceeaşi adresă însă, apare firma Ferma Dacilor Production, care are CAEN-ul “5520 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”. Această companie are afaceri de 5,5 mil. lei anul trecut, în urcare cu 31% faţă de 2021. Profitul net a fost de aproape 2 mil. lei, ceea ce înseamnă o marjă de 36%, cu 11 salariaţi. Fondată acum şapte ani, firma figurează deţinură 100% de Adrian Vitomir Ristin. El este unic acţionar şi al Burebista Carmangerie din Mizil, Prahova, cu afaceri de 38.000 de lei anul trecut. sursa:stiripesurse

ByEditor

Dec 27, 2023

Aproximativ 60 de artişti francezi au denunţat într-o scrisoare deschisă “linşajul” la care este supus celebrul actor Gerard Depardieu, acuzat de viol încă din anul 2020 şi aflat în centrul unui scandal devenit politic şi intens mediatizat după recenta difuzare la televiziune a unui documentar, informează AFP, potrivit Agerpres.

Printre semnatarii scrisorii deschise, ce a fost publicată luni seară în cotidianul Le Figaro, figurează regizorul Bertrand Blier, actriţele Nathalie Baye, Carole Bouquet şi Charlotte Rampling, actorii Jacques Weber, Pierre Richard şi Gerard Darmon, precum şi cântăreţii Roberto Alagna, Carla Bruni, Arielle Dombasle şi Jacques Dutronc.

“Gerard Depardieu este probabil cel mai mare dintre actori. Ultimul monstru sacru al cinematografiei. Nu mai putem să rămânem tăcuţi în faţa linşajului care se abate asupra lui, în faţa torentului de ură care se revarsă asupra persoanei sale, fără nicio nuanţă, într-o completă amestecătură şi în dispreţ faţă de prezumţia de nevinovăţie de care ar fi beneficiat, la fel ca fiecare om, dacă nu ar fi fost gigantul care este al cinematografiei”, au scris ei în textul documentului.

“Când îl ataci pe Gerard Depardieu în acest fel, ataci de fapt arta. Prin geniul lui de actor, Gerard Depardieu participă la strălucirea artistică a ţării noastre (…) Orice s-ar întâmpla, nimeni nu va putea să şteargă vreodată urma inegalabilă a operei sale, care va marca pentru totdeauna epoca noastră. Restul, tot restul, ţine de justiţie. Doar de justiţie. În exclusivitate”, au adăugat semnatarii scrisorii.

Un reportaj controversat

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi mai mulţi membri din familia actorului, inclusiv fiica sa Julie Depardieu, s-au exprimat deja în mod public pentru a îl apăra pe Gerard Depardieu, inculpat în urma uneia dintre cele două plângeri depuse împotriva sa în Franţa. Starul francez a respins deja ambele acuzaţii.

Difuzarea la începutul lunii decembrie a unui reportaj în emisiunea “Complement d’enquete” a postului de televiziune France 2 a provocat o undă de şoc, cu repercusiuni internaţionale. În acele imagini, Gerard Depardieu, considerat un monstru sacru al cinematografiei franceze, a putut fi văzut şi auzit în timp ce făcea o serie de remarci misogine şi insultătoare la adresa femeilor, iar de cuvintele lui obscene nu a fost scutită nici măcar o fetiţă aflată în apropiere.

Grupul media France Televisions, care deţine postul France 2, a anunţat vineri că acel ultim fragment al documentarului a fost “autentificat” de un executor judecătoresc. Această reacţie a venit după declaraţii ale şefului statului francez prin care acesta a sugerat că secvenţa ar fi putut fi modificată la montaj, aşa cum afirmase în prealabil familia actorului.

După izbucnirea scandalului, Gerard Depardiu a fost exclus din Ordinul Naţional din Quebec, comuna Estaimpuis din Belgia i-a retras titlul de cetăţean de onoare, iar statuia sa din ceară a fost retrasă din traseul de vizitare de la Muzeul Grevin din Paris.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *