A fost nevoie de tragedia de la Ferma Dacilor ca să se miște lucrurile! Se anunță verificări ale pensiunilor privind autorizaţia de securitate la incendiu
Autorităţile vor verifica pensiunile din Prahova privind autorizaţia de securitate la incendiu, în urma tragediei de la Ferma Dacilor, a declarat marţi, la Euronews România, prefectul Virgiliu Nanu, anunță Agerpres.
“O să facem o acţiune de verificare a tuturor pensiunilor şi o să verificăm dacă au autorizaţie de securitate la incendiu şi probabil o să venim şi cu propuneri legislative, astfel încât să putem închide toate aceste societăţi care prestează astfel de servicii, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale”, a afirmat prefectul judeţului Prahova.
Declaraţia vine după ce, marţi dimineaţa, a avut loc un incendiu devastator la complexul turistic Ferma Dacilor din satul Tohani. Potrivit prefectului, acesta nu avea autorizaţie de securitate la incendiu.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, până în prezent au fost găsite cinci victime carbonizate (patru adulţi şi un copil).
Trei persoane, un adult şi doi copii, sunt dispărute, iar autorităţile fac eforturi pentru găsirea lor.
De asemenea, două persoane au fost duse la spital cu arsuri.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat, pentru AGERPRES, că o femeie de 47 de ani, care a suferit arsuri pe 5% din corp, la nivelul feţei şi unei mâini, a rămas internată în secţia de Chirurgie Plastică, iar un adolescent de 16 ani, cu arsuri pe 8% din corp, a fost transferat la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală.
sursa: stiripesurse
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.