Președintele Nicușor Dan are o întrevedere importantă, la Palatul Cotroceni, cu unul dintre cei mai influenți oficiali ai Pentagonului, Elbridge Colby, subsecretar pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii.
Discuții vizează, în principal, menținerea trupelor americane pe teritoriul României, în contextul în care administrația de la Washington reevaluează prezența militară a Statelor Unite în Europa. România ar fi dispusă inclusiv să suporte o parte din costurile aferente staționării militarilor americani , pentru a asigura continuarea prezenței acestora în bazele pe teritoriul țării.
Întrevederea sunt într-un moment important pentru securitatea regională, în condițiile în care prezența militară americană este un element esențial al apărării României și al flancului estic al NATO.
Potrivit informațiilor, agendei discuțiilor dintre Nicușor Dan și oficialul american include mai multe subiecte strategice, printre care securitatea la Marea Neagră, cooperarea militară dintre România și Statele Unite, precum și condițiile de echipamente și tehnica militară în cadrul parteneriatului strategic.
România vrea să păstreze militarii americani în bazele pe teritoriul țării
Unul dintre principalele obiective ale întâlnirii este identificarea unor soluții prin trupele americane să continue activitatea în România, în condițiile în care Washingtonul analizează modul în care sunt forțele militare americane în Europa.
