Revenirea lui Marian Tănase la conducerea Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița vine cu un semnal ferm de nemulțumire la adresa modului în care este gestionată activitatea Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto Dâmbovița. Chiar din prima zi a noului mandat, prefectul a atras atenția asupra întârzierilor înregistrate la programări și a anunțat că va dispune măsuri pentru remedierea situației

Potrivit declarațiilor sale, situația găsită la revenirea în funcție este radical diferită de cea pe care a lăsat-o în urmă la încheierea mandatului anterior. Dacă în luna aprilie cetățenii puteau obține o programare chiar de pe o zi pe alta, în prezent timpul de așteptare ar fi ajuns la minimum 25 de zile.

“Când am plecat de la Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița, am lăsat în urmă o activitate organizată, cu programările la zi, pentru fiecare tip de situație la SPRCPCÎV Dâmbovița, fără întârzieri, toate evidențiate cu verde în calendar.

Astăzi, la revenire, am găsit o cu totul altă stare de fapt: programări întârziate, termene depășite și o activitate care nu mai este la zi. Nu e o impresie ori o interpretare, ci o chestiune obiectivă, care se vede foarte clar comparând cele două calendare.

Nu este normal ca oamenii să fie puși să aștepte din cauza lipsei de organizare, a unei gestionări defectuoase sau posibile interese personale! În spatele fiecărei programări se află un cetățean care are nevoie de un serviciu public și care merită respect.

Am lăsat lucrurile în ordine și nu le-am găsit întocmai. O instituție publică ar trebui să funcționeze la fel (de bine) fără să depindă de schimbarea unei persoane. Funcțiile sunt vremelnice, responsabilitatea este permanentă. Iar administrația trebuie să lucreze pentru cetățeni, nu să-i țină pe aceștia în așteptare.

Concret: în Aprilie oamenii se puteau programa de la o zi la alta, astăzi durează minim 25 de zile!

Vom remedia lucrurile, sper eu, cât mai repede! Evaluăm situația rapid și vom dispune măsuri.” este mesajul tranșant al lui Marian Tănase, prefectul județului Dâmbovița.

Rămâne de văzut ce va arăta evaluarea anunțată, ce explicații va oferi conducerea Serviciului de Permise și Înmatriculări Dâmbovița și, mai ales, cât de repede vor putea fi reduse termenele de așteptare.

Cert este că, încă din prima zi a noului mandat, Marian Tănase a pus problema programărilor de la Permise și Înmatriculări pe agenda priorităților sale administrative, solicitând o schimbare care să se reflecte concret în serviciile oferite dâmbovițenilor. Daca această schimbare nu se va vedea foarte repede, nu este exclus ca schimbarea să fie de altă natură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *