Oana Gheorghiu a început să distribuie propagandă politică pe rețelele sociale! Vicepremierul din tabăra lui Bolojan a postat pe pagina sa o secvență din serialul „Las Fierbinți” în care prefectul și primarul discută despre căderea Guvernului și fac trimitere la actualele personaje de pe scena politică. De altfel, scenariștii din echipa serialului nu ar fi la prima trimitere către vârful puterii. Cel mai lăudat a fost și este premierul Ilie Bolojan. Serialul a ajuns deja în atenția CNA.

Ce vrăji au mai făcut interimarii? Gheorghiu distribuie tot

În scenă, prefectul îi explică viitorului ministru că nu trebuie să facă mare lucru: să stea la birou, să semneze proiecte și să lase impresia că se construiesc autostrăzi, drumuri și poduri. Dialogul merge și mai departe. Sunt introduse referiri la „statul paralel”, în timp ce Ministerul Transporturilor, condus anterior de PSD, este ținta ironiilor.

Oana Gheorghiu a distribuit întreaga secvență cu mesajul: „Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare”.

Nu este însă prima dată când „Las Fierbinți” ajunge în centrul unei controverse politice. Anul trecut, Ilie Bolojan și Radu Miruță au fost prezentați în scenarii într-o lumină favorabilă.

Episodul respectiv a fost analizat de CNA, iar postul nu a fost sancționat.
sursa:60m

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *