Există o iluzie pe care George Simion și cercul său apropiat încearcă să o întrețină în spațiul public: aceea că AUR se află la un nivel electoral ridicat datorită liderului său și că, fără Simion, partidul s-ar prăbuși. Realitatea poate fi citită însă exact invers. În condițiile în care AUR ocupă o mare parte din spațiul opoziției, partidul ar fi trebuit să crească mult mai puternic și să devină un magnet pentru profesioniștii care nu au făcut până acum politică.
Nemulțumirea socială, problemele economice, deficitul bugetar, creșterea datoriei publice, slăbiciunea administrației și neîncrederea în partidele tradiționale creează un context aproape ideal pentru dezvoltarea unei alternative politice majore. Cu toate acestea, AUR pare să întâmpine dificultăți în transformarea acestei nemulțumiri într-o majoritate socială largă.
Explicația poate fi una simplă: George Simion nu reprezintă doar un factor de mobilizare, ci și un important factor de respingere.
Un lider care adună oameni, dar nu construiește lideri
Una dintre abilitățile incontestabile ale lui George Simion este aceea de a identifica persoane care dispun deja de notorietate, competență, resurse, credibilitate profesională sau capacitate de mobilizare și de a le aduce, temporar, în jurul partidului.
Problema apare atunci când asemenea oameni dobândesc suficientă vizibilitate pentru a putea exista politic și independent de lider.
Istoria recentă a AUR poate fi citită tocmai prin această succesiune de apropieri, ascensiuni, conflicte și despărțiri. În diferite momente, în jurul partidului sau al conducerii sale au existat personalități precum Călin Georgescu, Claudiu Târziu, Gheorghe Piperea, Marius Lulea, Mohammad Murad, Ramona Bruynseels, Adrian Axinia și alții.
Nu toate cazurile sunt identice și ar fi incorect să fie puse mecanic în aceeași categorie. Există însă o întrebare legitimă: de ce o formațiune aflată în creștere nu reușește să transforme acumularea de personalități într-o conducere colectivă puternică?
Un partid matur nu se teme de oamenii puternici. Îi produce.
De la Călin Georgescu și Claudiu Târziu la conflictele din interior
Ascensiunea AUR s-a suprapus, în diferite perioade, peste capitalul electoral sau public al mai multor personaje din zona suveranistă. Călin Georgescu a reprezentat unul dintre aceste nume, iar relația sa cu AUR s-a rupt ulterior. Claudiu Târziu, cofondator și unul dintre principalii lideri ai formațiunii, a ajuns la rândul său în conflict cu George Simion și a părăsit partidul.
Au urmat tensiuni sau distanțări care au implicat și alte figuri cunoscute.
Privite separat, fiecare dintre aceste episoade poate avea propria explicație. Privite împreună, ele ridică însă o problemă de arhitectură organizațională: poate AUR să permită existența unor centre autentice de competență și autoritate în afara președintelui partidului?
Dacă răspunsul este negativ, atunci plafonul AUR nu este determinat de electorat, ci chiar de structura sa de conducere.
Simion nu tractează singur partidul. Partidul îl tractează și pe Simion
Aici se află probabil cea mai importantă eroare de interpretare.
Se spune frecvent că AUR are scorul actual datorită lui George Simion. Dar trebuie pusă și întrebarea inversă: ce scor ar avea George Simion fără AUR și ce scor ar avea AUR cu o conducere formată din mai mulți lideri credibili, profesioniști și echilibrați?
Un partid nu reprezintă proprietatea politică a președintelui său. În spatele siglei există mii de membri, parlamentari, aleși locali, specialiști, simpatizanți, voluntari și milioane de alegători care caută o alternativă.
Capitalul lor politic nu trebuie confundat cu popularitatea unei singure persoane.
Tocmai aici apare iluzia: faptul că Simion se află în fruntea unui partid mare nu demonstrează automat că el este cauza dimensiunii partidului. Este posibil ca partidul să fi crescut datorită unui curent social mult mai amplu, iar liderul să beneficieze de acel curent.
AUR ar putea avea un potențial mult mai mare
România dispune de un număr enorm de profesioniști care refuză politica tocmai pentru că nu doresc să intre în organizații construite în jurul obedienței față de un singur lider.
Profesori universitari, antreprenori, medici, ingineri, economiști, cercetători sau specialiști din administrație ar putea reprezenta resursa umană a unei formațiuni politice capabile să depășească limitele actualului sistem.
Dar acești oameni nu vin într-un partid dacă înțeleg că trebuie să fie suficient de cunoscuți pentru a aduce voturi, însă niciodată suficient de puternici pentru a conta în luarea deciziilor.
Un partid mare trebuie să accepte competiția internă. Trebuie să permită apariția unor lideri mai buni decât cei existenți. Altfel, selecția devine inversă: oamenii competenți pleacă sau sunt marginalizați, iar cei care rămân sunt cei care nu amenință poziția conducerii.
Cea mai mare problemă a lui Simion poate fi chiar succesul AUR
Aici apare contradicția fundamentală.
Pentru ca AUR să devină un partid capabil să aspire la guvernarea României, are nevoie de sute și mii de profesioniști și de numeroși lideri puternici. Dar apariția unor asemenea lideri ar diminua inevitabil caracterul personal al conducerii lui George Simion.
Interesul partidului și interesul liderului riscă astfel să nu mai fie identice.
Partidul are nevoie să crească prin competență și pluralitate internă. Liderul poate fi tentat să prefere controlul. Partidul are nevoie de personalități independente. Liderul poate considera asemenea personalități potențiali rivali.
Din această contradicție poate proveni o bună parte din plafonarea formațiunii.
Iluzia convenabilă și pentru sistem
Mai există însă o consecință.
Un partid de opoziție radicalizat în jurul unei singure persoane, cu un nivel ridicat de respingere în anumite categorii electorale, poate deveni paradoxal mai convenabil pentru adversarii săi decât o formațiune condusă de o echipă de profesioniști credibili.
Un asemenea partid poate concentra nemulțumirea fără să reușească neapărat să construiască majoritatea necesară schimbării.
De aceea trebuie pusă întrebarea esențială: George Simion ridică AUR sau AUR îl ține pe George Simion sus?
Dacă formațiunea ar deschide conducerea către profesioniști, ar permite competiția reală, ar renunța la politica excluderilor și ar transforma partidul dintr-un proiect centrat pe un lider într-o instituție politică autentică, este posibil ca adevăratul său potențial electoral să fie mult mai mare decât scorurile pe care le vedem astăzi.
Poate că problema AUR nu este lipsa electoratului.
Poate că problema este că partidul a devenit mai mare decât liderul său, iar liderul refuză să accepte acest lucru.
sursa:60m