Președintele Donald Trump a declarat că se va întâlni cu liderul rus Vladimir Putin atunci când războiul din Ucraina va fi aproape de final și când va exista posibilitatea încheierii unui acord de pace. Trump a spus că ar putea organiza întâlnirea imediat dacă ar dori acest lucru, dar consideră că un summit are mai mult sens atunci când cele două părți sunt pregătite să ajungă la un acord.

“Vreau să o fac atunci când războiul dintre Rusia și Ucraina se încheie”, le-a spus Trump reporterilor de la Casa Albă. Președintele american a adăugat că SUA își doresc relații bune cu Rusia și Ucraina și a susținut că astfel de relații ar fi benefice și pentru mediul de afaceri.

“Vrem să avem relații bune cu Rusia, Ucraina, cu toată lumea. Rusia are un teren minunat și foarte valoros”, a transmis Trump.

Președintele american le-a cerut liderilor Rusiei și Ucrainei să oprească luptele. “Ar trebui să oprească acel război stupid”, a spus Trump. Președintele american reafirmă că a contribuit anterior la oprirea a opt războaie și a spus că unele dintre acestea erau considerate chiar “mai dificile de încheiat decât conflictul din Ucraina”.

Donald Trump vede relația tensionată dintre liderul rus Vladimir Putin și Volodimir Zelenski drept un obstacol important pentru pace.

Declarațiile lui Trump vin după informații potrivit cărora directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între Donald Trump, Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Propunerea ar fi fost făcută în timpul unei vizite secrete a lui Ratcliffe la Moscova și ar fi avut ca obiectiv încheierea războiului.

Kremlinul a transmis că o astfel de întâlnire ar putea avea loc doar pentru “formalizarea acordurilor”. Cu alte cuvinte, Rusia ar accepta un summit trilateral doar dacă există deja înțelegeri care trebuie oficializate.

Anterior, Zelenski a declarat că informațiile serviciilor de informații ucrainene și ale partenerilor săi indică faptul că Putin nu dorește să oprească războiul. În acest context, Trump susține că un nou summit cu liderul rus ar trebui să aibă loc abia când conflictul va intra în etapa finală și când va exista o perspectivă reală pentru un acord de pace.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *