Prețul angro a coborât sub costurile de recoltare și transport suportate de producători, iar aceștia susțin că mai bine abandonează recolta pe câmp, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Oltenia.

Mai mulți fermieri din Dolj spun că primesc sub 50 de bani pentru un kilogram de pepene. La acest nivel, nu acoperă munca necesară pentru cules, manipulare și livrare.

Deși producția a fost bună în numeroase exploatații, o parte din recoltă este lăsată să se degradeze. Agricultorii reclamă diferența mare dintre prețul primit în câmp și cel plătit de consumatori, precum și dependența de intermediari.

Agricultorii se plâng că nu mai găsesc cumpărători dispuși să plătească măcar cât să acopere cheltuielile cu recoltatul.

„Munca noastră, uite! Bani cheltuiți aici”, spun aceștia, citați de Observatornews.

„Nu prea se mai discută pe o zi. În câteva ore 200 de lei. Că a încărcat 20 tone, că a încărcat o dubă, tot banii sunt și vă dați seama. Țigări și mâncare și băutură. E o cheltuială imensă”, spune Ionel Ciucă, cultivator de pepeni.

Preţul kilogramului de pepene a coborât sub un leu

Iar când prețul kilogramului de pepene a coborât sub un leu, fiecare zi de recoltare a devenit, automat, o pierdere.

„Nu a avut preț. A fost de 50 de bani kilogramul și ca să culegi sau remorcă de lubeniță trebuie să ai 4 inși. Și 10 milioane nu iei pe ei. Și mai bine am abandonat”, spune Florina Onțel, cultivator de pepeni.

Mulți producători se plâng că nu au acces direct în piețe. „Stăm așa cu ei pe aici. Stăm o zi, două, și nu prea ne ajută”, spune un agricultor. „Am mai rămas mult în pagubă așa. La prețul asta, ce să facem”, și completat de alt.

„Producție mare, cerere mică. Nu sunt asociații de crescători de pepeni să poată să depozitezi marfa. E o marfă perisabilă care te obligă să o dai de pomană”, spun producătorii.

Iar probleme nu sunt doar la pepeni. Vinetele, ardeii și chiar și leguma de bază a românului, cartofii, se vând tot mai greu, deși prețurile au scăzut în vârf de sezon.
sursa: 6om

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *