Lee Jae Myung a declarat marți că Seulul ar trebui să continue fără întreruperi preluarea completă a comenzii trupelor sale pe timp de război (OPCON). Lee a cerut, de asemenea, progrese mai rapide în ceea ce privește programul de submarine nucleare al Coreei de Sud și în pregătirea de ofițeri capabili de operațiuni integrate pentru conflicte viitoare. ”O alianță puternică întărește fundația securității, iar consolidarea propriilor noastre capacități crește valoarea și necesitatea noastră ca aliați”, a declarat Lee într-o ședință de cabinet.
Problema controlului militar datează din perioada războiului din Coreea, care s-a încheiat cu un armistițiu mai degrabă decât cu un tratat de pace, în 1953, ceea ce înseamnă că cele două Corei au rămas teoretic în război. Trupele americane au fost staționate în Coreea de Sud de atunci, iar țara găzduiește cea mai mare bază militară americană din afara SUA. Cele două armate se antrenează și operează împreună, inclusiv prin exerciții anuale la scară largă, cum ar fi cel din această săptămână.
Armata sud-coreeană își conduce singură operațiunile curente și antrenamentele, drept pe care l-a câștigat în 1994. Pe timp de război, totuși, comanda operațională revine în continuare comandantului american al Forțelor Combinate (CFC), conform acordurilor bilaterale de apărare. Obținerea controlului complet asupra armatei este un obiectiv de pese două decenii, care a fost, însă, amânat de guvernele care au fost la conducere în această perioadă.
Declarațiile președintelui sud-coreean vin la scurt timp după ce Donald Trump a cerut Pentagonului să reducă substanțial amploarea exercițiilor comune cu Coreea de Sud, chiar înainte ca acestea să înceapă. Liderul american a invocat refuzul sud-coreenilor de a se implica în războiul împotriva Iranului, relația “foarte bună” pe care o are cu Kim Jong-un și costul ridicat al exercițiilor.
Sursa: biziday
