România trebuie să rămână extrem de vigilentă, dar e greu de crezut că se află între primele opțiuni ale unor posibile atacuri terestre venite din partea Rusiei lui Vladimir Putin.

În luarea unei asemenea decizii, ar putea conta foarte mult amănuntul conform căruia România nu are graniță comună cu Federația Rusă, așa cum este cazul Țărilor Baltice, al Finlandei sau al Poloniei.

Avertismentul unor Servicii de Informații americane, conform cărora trupele lui Vladimir Putin ar putea încerca chiar din această toamnă un atac-surpriză la adresa unei țări NATO, inclusiv în manieră terestră, nu doar prin atacuri de tip cibernetic, întregește pentru prima dată tabloul complet al scenariilor care privesc evoluția războiului din Ucraina, care durează de circa patru ani și jumătate.

Primul avertisment venit dinspre Ocean

Dacă până acum eram obișnuiți cu asemenea avertismente dinspre lideri politici sau militari europeni, de data asta aceeași „predicție” vine și de peste ocean.

E drept, totul survine în condițiile în care Serviciile de Informații americane știu că americanii au nevoie de o perioadă medie de timp, cel puțin, pentru refacerea stocului de muniție al SUA, afectat din plin de războiul cu Iranul, început la finele lunii februarie.

„După părerea mea, Țările Baltice ar putea fi cele mai vizate de un asemenea atac, și datorită configurației terenului. Dar un asemenea scenariu s-ar datora unei conjuncturi aparte ivite la Moscova, despre care nu putem avea niciun fel de certitudini. De asemenea, și Polonia, care e o țară cu care Rusia a avut o relație aparte de-a lungul istoriei, nu stă nici ea cu brațele încrucișate. În prezent, Kremlinul nu privește deloc cu ochi buni faptul că Polonia a devenit o forță militară în regiune, cu o armată care se apropie de circa 250.000 de combatanți”, a declarat în exclusivitate pentru PUTEREA Ion Petrescu, analist militar și colonel în retragere.

El a discutat și despre atuurile Armatei Române.

„România este a doua putere militară aeriană NATO în regiune. Ea deține în jur de 70 de aeronave de tip F-16 și a făcut deja dovada că are nu doar un corp tânăr de piloți, capabil să facă față față provocărilor, dar și de ofițeri superiori care știu să aplice regulamentele și arta strategiei militare. Unde sunt vocile care cu puțini ani în urmă susțineau că degeaba avem avioane fiindcă nu are cine să le piloteze?”,  precizează același Ion Petrescu.

În plus, România nu va acționa singură, în cazul producerii unui asemenea scenariu.

Ce trebuie să nu uităm niciun moment: nu vom fi singuri în fața unei agresiuni!

În caz de necesitatea militară, România, țară membru NATO, nu va fi însă singură în fața pericolului.

„Turcia va avea în orice moment o voce puternică. Mai întâi fiindcă nu dă semne că-și dorește o Rusie agresivă în preajmă, inclusiv la Marea Neagră. Iar dacă ucrainenii vor face o mișcare despre care se vorbește din ce în ce mai mult în ultima vreme, și anume că le vor oferi turcilor co-suzeranitatea provinciei Crimeea, eliberată de prezență militară rusă, atunci istoria se va scrie altfel!”, mai spune cunoscutul analist militar.

În opinia sa, dezinformarea va continua să fie cartea pe care Rusia va pune un mare accent și în această toamnă.

„Aici mai avem destule de făcut. Inclusiv fiecare român care va trebui să învețe să discearnă între sursele sale de informare, fiindcă războiul de azi se poartă și într-o asemenea manieră, a lucrurilor false, a dezinformării”, indică colonelul în retragere Ion Petrescu.

El nu crede nici în retragerea militarilor americani din această regiune, subliniind că interese economice foarte solide ale statelor Unite, în special cele legate de zăcăminte petroliere semnificative din Kazahstan, implică prezența constantă a unei forțe de intervenție rapidă.

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *