Președintele PSD, Sorin Grindeanu, se așteaptă ca Fitch să ofere o evaluare bună pentru România. Cu toate acestea, consideră liderul social-democrat, nu exclude varianta în care unii oameni se vor bucura dacă țara noastră o să fie retrogradată.

Ce a spus Grindeanu

„Sper să fie apreciat eforturile Parlamentului, săptămâna următoare e și Moody’s. Aproape toate chestiunile care țin de PNRR au fost votare. Mă aștept să fie apreciat acest lucru. România să-și mențină rating-ul. Probabil sunt unii piromani, care ar vrea aruncarea în aer a României”, a spus Sorin Grindeanu într-o conferință de presă.

Context

Toată atenția investitorilor este îndreptată spre România astăzi, când țara noastră își va afla ratingul suveran emis de Fitch Ratings, agenția internațională de rating, care evaluează bonitatea statelor și a companiilor, relatează MEDIAFAX.

Fitch revizuiește vineri ratingul suveran de țară pentru Cehia, Croația și România, dar toți ochii sunt îndreptați spre țara noastră, care este cea mai de interes, din cauza instabilității politice și a contextului economic complicat.

Ca toate marile bănci de investiții, Erste Group publică periodic estimări privind deciziile agențiilor de rating, pentru a-și informa investitorii și clienții.

În acest caz, analiștii băncii estimează că Fitch nu va modifica ratingul suveran al României (cel puțin, nu în minus, ceea ce ar fi devastator), însă decizia aparține exclusiv agenției de rating, în ciuda dificultăților politice și economice prin care trece România.

O analiză din această săptămână a Erste Group anticipa că nu vor fi modificări majore pentru România și nici pentru celelalte două economii aflate în discuție.

„Deși România se află în mod clar în centrul atenției, ne așteptăm ca niciuna dintre cele trei țări menționate să nu înregistreze modificări ale ratingului sau ale perspectivei”, notează analiștii Erste Group.

Evaluarea Fitch este urmărită cu atenție de investitori, pentru că influențează costurile de finanțare ale statului și percepția asupra riscului investițional.

sursa: stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *