Adrian Veștea, fostul premier desemnat de Nicușor Dan și unul dintre cei mai vizibili critici ai lui Ilie Bolojan din interiorul PNL, a făcut acuzații dure la adresa președintelui partidului și relația pe care o are cu USR. Mai mult acesta a vorbit și despre cum ar putea să arate viitorul Guvern al României.

Bolojan a sacrificat PNL-ul pentru relația cu USR

Veștea susține că Bolojan a sacrificat interesele PNL de dragul relației cu USR și că acest lucru s-a resimțit în interiorul partidului.

Există în ultima perioadă și am simțit acest lucru și m-am exprimat public chiar în cadrul ședințelor. Și am văzut că au apărut tot felul pe surse, tot felul de informații din cadrul ședințelor. Am văzut o apropiere foarte serioasă de USR în detrimentul celor din Partidul Național Liberal. Și aici, în momentul în care am luat acea poziție, am zis că ar fi foarte necesar să ia o părere și de la Emil Boc la Cluj, să-i spună exact care este relația cu USR-ul. Să stea de vorbă poate chiar cu George Scripcaru la Brașov, să vadă care este situația cu USR-ul. Să meargă să stea de vorbă poate și pe sectoarele din București, unde avem grupuri de consilieri locali. Sau la Primăria Generală a Capitalei. De asemenea, să discute și cu cei din Constanța, să vadă care este conlucrarea”, a declarat Veștea, pentru Gândul.

Președintele Consiliului Județean Brașov a subliniat că, în realitate, în marile orașe unde PNL are rezultate solide, o relație de colaborare strânsă cu USR pur și simplu nu se regăsește.

Potrivit lui Veștea, exact în acele zone unde liberalii au un parcurs electoral bun, apropierea despre care se vorbește la nivel central nu se traduce în fapte pe plan local.

Experiența personală: „Nu găseai colaborare”

Veștea a povestit că a avut o alianță cu USR la Brașov începând din 2020, însă colaborarea reală ar fi lipsit aproape complet. Spune că orice proiect ar fi propus pe ordinea de zi se lovea de reticență din partea reprezentanților USR, iar acolo unde reușea să treacă totuși proiectele, acest lucru se datora majorității proprii, nu sprijinului partenerilor.

El a făcut trimitere și la o declarație recentă a lui Emil Boc pe același subiect, pe care o consideră relevantă pentru înțelegerea relației reale dintre cele două partide.

Ce guvern vede Veștea la orizont

Mai mult, fosta propunere de ministru a lui Nicușor Dan a vorbit și despre scenariul pe care îl consideră cel mai probabil pentru ieșirea din impasul politic actual: un guvern minoritar condus de PSD, susținut de UDMR și de gruparea conservatoare din interiorul PNL.

Deși a exprimat simpatie pentru gruparea conservatoare, Veștea a precizat că, până acum, nu a existat o discuție explicită pe această temă cu colegii din acea aripă a partidului.

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *