Deputatul PSD Mihai Ghigiu critică dur forma actuală a proiectului noii legi a salarizării, susținând că documentul ignoră promisiunile făcute cadrelor didactice după greva generală din educație și nu răspunde solicitărilor formulate de federațiile sindicale. Parlamentarul afirmă că nu va susține proiectul în forma în care a fost prezentat.

Președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Mihai Ghigiu, susține că varianta „îmbunătățită” a legii salarizării nu aduce beneficii reale profesorilor și acuză Guvernul că a renunțat la angajamentele asumate în urma grevei generale din educație.

Într-o postare publicată pe Facebook, deputatul PSD afirmă că federațiile sindicale au transmis un mesaj clar după analizarea proiectului: documentul nu reprezintă o îmbunătățire, ci „o nouă umilință” pentru cadrele didactice.

„Majorările sunt pur simbolice”

Potrivit lui Mihai Ghigiu, creșterile salariale prevăzute în proiect sunt insuficiente, inclusiv pentru profesorii aflați la finalul carierei, unde diferențele salariale ar fi aproape insesizabile.

Parlamentarul critică și nivelul indemnizațiilor acordate pentru activități precum dirigenția, predarea simultană sau activitatea desfășurată în zone izolate, apreciind că acestea sunt prea mici și nu reflectă dificultatea muncii depuse.

Acuză încălcarea promisiunilor făcute după greva din educație

Deputatul PSD amintește că, după protestele profesorilor din 2023, autoritățile au promis că salariile din învățământ vor fi corelate cu salariul mediu pe economie și că veniturile profesorilor cu grad maxim vor ajunge la nivelul celor ale unui medic specialist.

În opinia sa, actualul proiect de lege renunță la aceste angajamente fără explicații și afectează încrederea dintre stat și sistemul de educație.

Invocă recomandările Comisiei Europene

Mihai Ghigiu susține că proiectul contravine inclusiv recomandărilor formulate de Comisia Europeană privind creșterea atractivității profesiei didactice.

„Când e vorba de bani europeni, invocăm Bruxelles-ul la fiecare frază. Când Bruxelles-ul cere investiție în educație, brusc nu îl mai auzim”, afirmă parlamentarul.

ad

„Această lege nu va trece cu votul meu”

În calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ, Mihai Ghigiu transmite că nu va vota proiectul în forma actuală și solicită reluarea dialogului cu organizațiile sindicale.

„O lege a salarizării se construiește cu sindicatele la masă, nu împinse în stradă și umilite constant”, afirmă deputatul, care avertizează că sistemului de educație nu i se poate cere performanță în timp ce munca profesorilor este, în opinia sa, insuficient valorizată prin lege

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *